Dinamo, fără spectatori cu CFR

Dinamo, fără spectatori cu CFR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamoviștii au mai primit o lovitură grea! După accidentarea lui Bogdan Lobonț, „câinii” au avut ieri parte de un nou șoc.

Meciul de Cupă cu rivalii din Giulești s-a încheiat cu o victorie categorică, scor 4-2 și o calificare în semifinale, însă Borcea și compania vor plăti scump pentru aceste performanțe. Mai precis, cu o etapă de suspendare a stadionului din „Ștefan cel Mare”, măsură care îi obligă pe „câini” să joace următorul meci oficial cu porțile închise! Motivul? Mesajele cu caracter rasist ale galeriei roș-albilor adresate fanilor rapidiști la întâlnirea din Cupă.  Astfel, aseară, Comisia de Disciplină le-a comunicat acționarilor dinamoviști pedeapsa, iar de aici s-a născut o polemică aspră.

„Câinii” cer ca pedeapsa să o ispășească la partida de Cupă cu FC Timișoara, meci ce urmează a avea loc la Cluj, pe arena din Gruia. Cei de la FRF însă au lăsat de înțeles că roș-albii ar trebui să joace cu porțile închise în campionat, în derby-ul cu CFR! „Este ilogic! Noi mergem să jucăm în Cupă la Cluj, iar apoi, cei de la CFR vin la noi acasă. Gândiți-vă ce or să facă suporterii noștri acolo la jocul din Cupă știind că întâlnirea din campionat va fi cu porțile închise”, a spus ieri Constantin Dănilescu, directorul sportiv al roș-albilor. Azi, Comisia de Competiții a FRF o să judece cererea dinamoviștilor, însă aproape sigur bucureștenii nu vor avea câștig de cauză, iar derby-ul etapei a 28-a, Dinamo – CFR, programat pentru 2 mai se va disputa fără spectatori.

„Un egal ar fi un dezastru“
Dinamo a irosit deja 7 puncte în acest retur în confruntările cu echipele din subsolul clasamentului, iar Rednic nu concepe un nou pas greșit. „Au zis constănțenii că e un meci de 1X? Foarte bine! Eu declar că este o partidă de 2 solist. Pentru noi un egal ar fi un pas greșit“, a spus „Puriul“.

Fără motivație financiară
Fotbaliștii Farului nu vor încasa niciun ban, dacă vor învinge liderul diseară.  „Patronul a luat decizia de a ne bloca primele, dar tot el ni le-a dublat atunci când ne-a fost bine. Trebuie să ieșim din zona retrogradării. Ar fi păcat ca Farul să meargă în Liga a II-a”, a declarat George Curcă.

Rapid depune memoriu și la UEFA

Giuleștenii sunt nemulțumiți de decizia pe care a luat-o Comisia de Disciplină. Oficialii rapidiști vor să depună memoriu la UEFA și FIFA pentru că se consideră nedreptățiți de decizia comisiei. „Feroviarii” sperau ca după mesajele rasiste afișate de galeria „câinilor”, Dinamo să fie depunctată în campionat și eliminată din Cupă!

"Inimă de Țigan este cel mai urmărit serial din România. Face ratinguri de milioane. Rapidiștii ne-au înjurat morții și nu au primit nimic. O să ispășim pedeapsa în Cupă" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo

MESAJELE AFIȘATE DE GALERIA „CÂINILOR” ÎN CUPĂ‚:

*Din nou pe stadion miroase a esență de rom
*Nu toți țiganii sunt rapidiști, doar toți
rapidiștii sunt țigani
*Țiganu’ tot țigan
*Vrabia mălai visează


 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×