Dinamo, gata să convingă jucătorul aflat și pe lista Stelei! Andone: „Suntem aproape!” Alți patru jucători, în negocieri
Ioan Andone își va începe oficial noul mandat la Dinamo pe 9 iunie, iar tehnicianul de 56 de ani speră să aibă la dispoziție un lot cu care să poată ataca titlul în noul sezon.
Puljic, tot împrumut
Prioritară în acest moment pentru Dinamo pare situația fundașului croat Ante Puljic, care a avut evoluții extrem de apreciate în ultimul sezon și pe care oficialii din Ștefan cel Mare l-ar dori și în noul campionat. Aflat sub contract încă un an cu formația belgiană Gent, jucătorul de 28 de ani se află și pe lista de transferuri a Stelei, ca posibil înlocuitor pentru Fernando Varela, însă Ioan Andone se declară încrezător că Puljic va juca în alb-roșu și din această vară.
„Sunt discuții de prelungire și eu sper să se rezolve cu Puljic. Suntem aproape! Deci suntem aproape de a-l legitima pe Puljic, de a prelungi contractul lui cu noi”, spune Ioan Andone într-un interviu pentru Digi Sport.
Bicfalvi, spre Rusia
În ceea ce privește situația lui Eric Bicfalvi, mijlocașul le-a promis dinamoviștilor că în Liga 1 va juca doar pentru gruparea din Ștefan cel Mare, însă în acest moment este mai aproape de un contract în străinătate. Acesta se află în negocieri cu formații din Rusia și va lua în calcul propunerea făcută de Dinamo doar dacă nu va ajunge la o înțelegere cu echipele din străinătate interesate de serviciile sale.
Negocieri cu patru portari. Revine Bălgrădean?
Dinamo va transfera cu siguranță doi portari în această vară, pentru a acoperi golurile lăsate de despărțirile de Cerniauskas și Rîmniceanu. Ioan Andone anunță că a purtat discuții cu patru portari, doi dintre aceștia urmând să semneze în cel mai scurt timp. Andone. Unul dintre portarii doriți de „Fălcos” este Cristian Bălgrădean, care în ultima parte a sezonului a jucat la Concordia Chiajna.
În vârstă de 28 de ani, Blălgrădean a mai jucat la Dinamo între 2010 și 2014, fiind adus în Ștefan cel Mare chiar de Ioan Andone.
În vederile lui Dinamo se mai află și fundașul Claudiu Belu, de la ACS Poli Timișoara.