Dinamo, iar la mâna Stelei!** „Câinii” se roagă ca steliștii să iasă din Europa, dar nu din rivalitate! Ilie&Co le stau în calea unui vis

Dinamo face ce face și ajunge din nou în dispută cu Steaua, chiar dacă, la prima vedere, rivalii „câinilor” n-ar avea nicio legătură cu problema. De data aceasta, cele două formații se bat pe dreptul de a juca pe Național Arena, acolo unde roș-albii vor să joace cu Gaz Metan în Liga I.

Conducerea din Ștefan cel Mare a hotărât ca meciurile cu Gaz Metan și Sportul Studențesc să nu se joace în „Groapă”, asta pentru a proteja gazonul. Totuși, variantele găsite s-ar putea să cadă, astfel că suprafața de joc din Ștefan cel Mare riscă să fie compromisă în lipsa unei alternative.

Blocați de Steaua

Roș-albii așteptau ca odată ce LPF va stabili programul primei etape din această primăvară să semneze contractul de închiriere pentru Național Arena. Administratorii stadionului tergiversează lucrurile, iar totul se întâmplă din cauza Stelei. Dinamo – Gaz Metan urmează să fie jucat pe 3 martie, iar dacă Steaua ar elimina pe Twente, ar trebui să joace meciul-tur din optimile de finală Europa League cinci zile mai târziu. În aceste condiții, dacă roș-albaștrii se califică în această seară, Dinamo va fi „interzisă” pe Național Arena.

La fel se întâmplă și în privința meciului cu Sportul, pe care roș-albii vor să-l joace practic în deplasare, pe stadionul „studenților”. Conducerea „câinilor” l-a contactat pe Vasile Șiman pentru a-și da acordul în privința acestei mutări, însă surpriză. Pentru moment Șiman a refuzat această variantă.

Publicat: 23 02. 2012, 08:21
Actualizat: 23 02. 2012, 08:33