Dinamo îi potolește pe ultrași!** Plângeri penale și încă două măsuri care vor scoate din minți galeria „câinilor”
FC Dinamo va face plângeri penale împotriva suporterilor care aduc prejudicii materiale, sportive și de imagine, ca urmare a încălcării obligațiilor ce le revin conform Legii 4/2008, prezentându-i totodată pe site-ul oficial pe fanii sancționați contravențional sau penal.
„Clubul va prezenta pe site-ul oficial www.fcdinamo.ro suporterii care prin comportamentul și faptele săvârșite au fost sancționați contravențional și penal (Legea nr. 4 / 2008). Clubul va efectua plângeri penale sau civile, după caz, pentru repararea prejudiciilor materiale, sportive și de imagine aduse de suporterii echipei Dinamo, ca urmare a încălcării obligațiilor ce le revin conform Legii nr. 4 / 2008”, se arată într-un comunicat postat pe siteul oficial.
De asemenea, în comunicatul de presă prin care se aduc la cunoștință măsurile adoptate pentru protecția și siguranța spectatorilor, se specifică faptul că accesul galeriei la Peluza Cătălin Hâldan la următoarele trei meciuri disputate în acest an pe stadionul Dinamo se va face exclusiv pe baza abonamentelor, în limita a 2.640 de locuri, în sectoarele 10-14. Abonamentele deja vândute vor fi retipărite cu un nou cod de bare, iar abonamentele noi, valabile pentru cele trei partide organizate pe teren propriu (cu FC Brașov, FC Voința Sibiu și FC Steaua București), precum și pentru partidele din Cupa României ce vor fi disputate până la sfârșitul anului 2011, vor avea un preț nominal de 25 de lei.
În ceea ce privește meciurile din deplasare, clubul Dinamo va solicita clubului gazdă locuri și bilete pentru propriii suporteri numai dacă fanii sunt organizați /afiliați unei asociații sau fundații constituită în condițiile Ordonanței nr.26/2000 și recunoscută de club, dacă asociația sau fundația prezintă în scris clubului tabelul cu datele și înscrisurile personale (copie după actul de identitate) ale suporterilor, pentru a fi acceptați de acesta și dacă persoanele înscrise în tabelul suporterilor nu au fost sancționate contravențional sau penal pentru fapte prevăzute de Legea nr. 4/2008.
Măsurile au fost luate de Consiliul de Administrație al FC Dinamo în urma „comportamentului violent și iresponsabil al unor suporteri”, care a dus la sancționarea în mai multe rânduri a clubului de către Jandarmeria Română, Liga Profesionistă de Fotbal și UEFA.
Sursa: Mediafax