Dinamoviștii îl monitorizează de o jumătate de an pe „fratele geamăn” al stoperului din Ghencea, pe care în iarnă vor să-l aducă în „Ștefan cel Mare”. Succesul Stelei, care a inventat în acest tur un fotbalist venit parcă de nicăieri, le-a dat de gândit dinamoviștilor. Jucătorul respectiv este Florin Gardoș ( 22 de ani) și a fost adus de la Concordia Chiajna, după ce și-a făcut junioratul în Ardeal, la Satu Mare.
În aceeași zonă caută acum și „câinii”, mai precis la Șimleu Silvaniei, de unde vor să-l aducă pe Raul Crișan. Tot stoper, Crișan a fost „perechea” lui Gardoș timp de șase ani în echipa Liceului cu Program Sportiv Satu Mare, iar antrenorii povestesc că Raul era mai talentat decât actualul fundaș central din Ghencea. De altfel, fotbalistul care evoluează acum în liga secundă, la FC Silvania, a fost primul care a făcut pasul spre seniori, însă un singur lucru a făcut diferența între cei doi. „Gardoș a fost mult mai serios, pe Raul l-au apucat vedetismele prea repede. În plus, Gardoș a fost văzut la Chiajna de Victor Pițurcă, care l-a și adus în Ghencea, iar în acel moment puștiul și-a valorificat șansa”, povestește unul dintre oamenii care au lucrat cu cei doi. Și Crișan a auzit de interesul lui Dinamo pentru el. „Știu că mă urmăresc, am avut și unele discuții, dar nu este nimic concret. Așteptăm iarna și după aceea vom vedea. Pentru mine ar fi un pas important pe care nu aș vrea să-l ratez”, a spus ieri fundașul central pentru ProSport.
„Am crescut alături de Florin (n.r. – Gardoș) și acum discut des cu el. Sper să ne revedem în derby”, Raul Crișan, fundaș FC Silvania
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER