Dinamo, în cea mai bună perioadă din ultimii ani. Negoiță le redă fanilor speranțele pentru Europa: „Sunt șanse!”. Discuția purtată de finanțator cu forul european

Dinamo traversează probabil cea mai bună perioadă din ultimii ani. Învingători în fața Stelei după mai bine de jumătate de deceniu, „câinii” au aflat de curând că stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare va fi modernizat, iar lucrurile nu se vor opri aici.

Pe 24 septembrie, Tribunalul din București decidea că Dinamo iese din procedura de insolvență, în care s-a aflat timp de un an și patru luni. Evident, imediat gânduriel fanilor alb-roșii au zburat spre participarea în cupele europene. Regulamentar, Dinamo nu poate participa în cele mai mari competiții intercluburi din Europa decât în 2017, dar ultimele vești, anunțate de Ionuț Negoiță, sunt dătătoare de speranță.

„Am fost la UEFA, am avut o discuție. Sunt șanse să primim dreptul să jucam în cupele europene. Noi de fapt ne-am făcut treaba până la final de mai. Am plătit tot și am făcut ce trebuia din martie. Mi s-a spus acolo că UEFA nu este absurda și tratează destul de deschis aceste situații”, a declarat Ionuț Negoiță pentru Dolce Sport, care speră să obțină o derogare din partea forului european. Conform regulamentelor, o formație are dreptul de a se înscrie în competițiile aflate sub egida forului european abia la un an după ieșirea din insolvență, ceea ce ar însemna că Dinamo ar putea să joace în preliminarii abia la începutul sezonului 2017-2018.

Publicat: 25 11. 2015, 19:23
Actualizat: 25 11. 2015, 19:24