Dinamo, în viziunea lui Țălnar: „Cârpeală la cârpeală, improvizație la improvizație”

Cornel Țălnar este extrem de supărat pe faptul că Dinamo nu
reușește să treacă peste perioada extrem de slabă din ultimul timp
și exclude posibilitatea ca din vară să continue în Ștefan cel
Mare. Accidentările numeroase și lipsa de unitate au fost cauzele
dezastrului, în opinia tehnicianului.

Mi-ar fi foarte greu să accept un nou contract în situația
în care e Dinamo acum, o situație fără precedent. Cârpeală la
cârpeală, improvizație la improvizație… E foarte greu să schimbi
6-7 jucători la fiecare etapă.
„, a spus antrenorul la
conferința de presă.

Țânțarul este de părere că trupa din Ștefan cel Mare i-a fost
superioară în multe momente adversarei și le spulberă acestora
orice vis: „nu au șanse la titlu”

Meritam un egal, Timișoara a arătat multe minusuri. Ei nu
au contat deloc, mai ales în repriza a doua, când au dat două
goluri pe două inexactități. La cum au jucat nu au șanse la titlu,
CFR și Urziceni se luptă!

Dacă anul trecut Dinamo s-a bătut până la final pentru titlul de
campioană, în acest sezon a venit o inexplicabilă cădere:
După ce anul trecut ne luptam la titlu, lui Dinamo se pare
că i s-a înfundat. Îmi pare rău de suporteri, dar ei trebuie să
înțeleagă că asta e situația.

Publicat: 07 05. 2010, 00:10
Actualizat: 07 05. 2010, 00:13