Dinamo, încercuită!** Ce LOVITURĂ‚ pentru Bonetti: unul dintre cei mai buni „câini”, între CFR și o echipă de top din Bundesliga

Hannover, echipă calificată în Europa League, i-a făcut o ofertă lui Djakaridja. Africanul negociază dur cu Dinamo, fiind dorit în continuare și de Ioan Andone la campioana CFR Cluj

Djakaridja Kone trăiește cu siguranță momentul carierei în această vară. După cel mai bun sezon al său și cu atu-ul posturii jucătorului liber de contract, mijlocașul de 25 de ani s-a transformat în subiect de licitație. Dinamo, CFR Cluj prin promisiunile lui Ioan Andone și, mai nou, Hannover sunt cele trei echipe care i-au făcut o ofertă africanului.

Dario Bonetti a pus o condiție clară acționarilor atunci când a plecat din țară într-o scurtă vacanță în Italia: „Rămân la Dinamo, îmi doresc asta, dar vreau întăriri și neapărat să îl păstrați pe Kone!”. Tehnicianul roș-albilor este conștient de importanța închizătorului în angrenajul echipei, dar știe și că africanul are mai multe oferte tentante, de unde și presiunea pusă pe conducători.

Nu e Ligue 1, e Bundesliga

Încă de la începutul anului, atunci când Kone a intrat în ultimele șase luni ale contractului cu Dinamo și ar fi putut negocia astfel cu orice echipă, zvonurile care-l dădeau pe mijlocaș ca și transferat în Ligue 1 veneau din toate direcțiile. Din Franța nu a apărut însă decât o singură ofertă concretă, de la Auxerre, retrasă și aceea după ce fosta echipă a lui Daniel Niculae a retrogradat. În urmă cu trei săptămâni însă, pentru african a apărut o altă variantă: Hannover 96! Ocupanta locului 7 în ultima ediție a campionatului Germaniei, poziție ce duce în Europa League, i-a făcut o ofertă atractivă lui Djakaridja, care pare foarte aproape să semneze cu nemții.

Promisiuni de la Andone

Având garanția negocierilor avansate pe care le poartă cu germanii, Kone și-a permis să își ridice pretențiile în fața șefilor lui Dinamo, care-i făcuseră o ofertă și așa consistentă pentru condițiile economice din „Groapă”: un salariu de 150.000 de euro an și 200.000 la semnătură. Mijlocașul a cerut încă 200.000 de euro la întocmirea noii înțelegeri, sumă pe care acționariatul nu pare decis să i-o mai ofere. Oricum, Djakaridja mai are o alternativă: CFR Cluj. Ioan Andone a discutat cu fotbalistul, pe care-l cunoaște foarte bine din sezonul trecut, când l-a pregătit la Dinamo, și i-a promis că în cazul în care Renan Garcia nu mai revine în Gruia, îi va face o ofertă bună pentru a semna cu ardelenii. Soarta brazilianului depinde de play-off-ul pe care Sampdoria, echipa care l-a împrumutat în vară îl dispută în această săptămână cu Varese. Dacă genovezii promovează în Serie A, Renan rămâne în Italia, iar CFR primește 3,5 milioane de euro. Dacă nu, revine la Cluj, iar pentru Kone pică această variantă.

4 goluri a marcat Kone în cele 75 de prezențe în Liga I pe care le-a bifat pentru Dinamo

9 selecții a strâns africanul pentru naționala Burkinei Faso, dar fără a marca

Publicat: 05 06. 2012, 08:46
Actualizat: 05 06. 2012, 08:47