Dinamo își ia samurai!** Takayuki, sub comanda lui Ioan Andone

Dinamo pleacă în această dimineață în cantonamentul din Turcia,
dar fără a face vreo achiziție notabilă. Totuși, se pare că șefii
„câinilor” l-au asigurat pe Ioan Andone că în următoarele zile vor
rezolva transferurile cerute de tehnician, iar jucătorii vor ajunge
în Antalya. Cel mai important nume este cel al lui Takayuki Seto,
de la Astra.

Optimismul e mare în „Ștefan cel Mare”, în ciuda locului 6 ocupat
în Liga I după 18 etape. Ieri, Ioan Andone a explicat și care sunt
argumentele. „Sper să facem o echipă care să muncească mai
mult și mai bine decât anul trecut. Au plecat jucători, dar
așteptăm să vină alții. Sigur vom urca în clasament”
, a
explicat tehnicianul, care știe și pe ce se bazează.

Takayuki vine în coproprietate

Cum plecarea lui Mărgăritescu pare inevitabilă, atât jucătorul, cât
și clubul dorindu-și despărțirea, Dinamo este obligată să
investească masiv pentru a întări centrul terenului. Primul jucător
pe lista lui Andone este Takayuki Seto, japonezul care este căpitan
la Astra. Discuțiile dintre cele două cluburi s-au accelerat și mai
sunt de pus câteva detalii la punct. Prahovenii ar fi de acord să-l
cedeze pe fotbalistul nipon, condiția fiind să rămână cu 50% din
drepturile federative ale jucătorului. Seto, care mai este urmărit
de două echipe din vestul Europei, nu a negociat momentan cu
alb-roșiii, dar contractul acestuia pare a fi o formalitate.

Vin și „nemții”

Andone a explicat ieri ce piste pe care Dinamo le testează în
această perioadă mai sunt. „Vor veni în Antalya un fundaș central
și un mijlocaș central din Germania”, a dezvăluit tehnicianul. Cei
doi sunt Maximilian Haas (Bayern München II) și Marcel Correia
(Kaiserslautern), singurele necunoscute care împiedică perfectarea
afacerii fiind procentele pe care Dinamo le va plăti din salariile
celor doi. În fine, în cazul în care Mărgăritescu își va găsi o
echipă până la urmă, locul său în angrenajul „câinilor” va fi luat
de Bogdan Pătrașcu. Jucătorul Sportului a primit promisiunea din
partea lui Vasile Șiman că va fi lăsat liber de contract și s-a
înțeles deja cu șefii dinamoviști.

Lotul
pentru Antalya:

Portari: Dolha, Curcă, Bălgrădean, Naumovski
Fundași: Rubio, Diabate, Moți, Grigore, Bordeanu, Scarlatache,
Crișan (FC Silvania), Marius Ioniță (Dinamo II)
Mijlocași: Torje, Kone, Mărgăritescu, C. Munteanu, R. Stănescu,
Marius Alexe, Sergiu Scărlătescu (Farul), Dorin Mărmureanu (Dinamo
II)
Atacanți: L. Ganea, M. Niculae, Păun, Dănciulescu

„Dinamo e un nume în
Europa, nu e o rușine să vii să joci din Germania în România”, Ioan
Andone, antrenor Dinamo

„Trebuie să fim mult mai bine așezați în teren și mai bine
organizați în apărare. Aici a fost problema. În atac stăm bine”,
Ioan Andone, antrenor Dinamo

Publicat: 18 01. 2011, 08:34
Actualizat: 18 01. 2011, 10:55