Dinamo l-a ratat în această iarnă, dar el îi liniștește pe „câini”: „Titlul ajunge în București”** Soluție pentru naționala lui Piți: „Aștept să fiu convocat”
Eric, brazilianul care în această iarnă a negociat cu Dinamo și care ieri le-a fărâmat „câinilor” defensiva cu două pase decisive, a prevestit că titlul în Liga I va fi câștigat anul acesta de o echipă din Capitală. Mijlocașul lui Karpaty Lvov și-a reafirmat dragostea pentru România și speră să poată fi convocat cât mai rapid de Victor Pițurcă la echipa națională.
Eric, te-a surprins evoluția mai slabă a dinamoviștilor?
Dinamo s-a întărit în această iarnă și are nevoie de câteva meciuri pentru a avea relații de joc. Noi, în schimb, trebuie să tragem tare să ne salvăm de situația grea din campionat și suntem foarte motivați.
Îți pare rău că n-ai ajuns la Dinamo în această iarnă?
Sincer, eu sper să revin în România cât mai repede, acolo mă simt ca acasă, dar nu s-a putut acum. Trebuie să am răbdare. La fel și cu naționala, aștept să-mi iau cetățenia, iar apoi să fiu convocat…
Cine crezi că va lua titlul?
Cu siguranță o echipă din București, adică Dinamo, Steaua sau Rapid. Celelalte nu cred că au șanse. Dinamo e pe primul loc, iar Steaua s-a întărit bine. Nu știu ce să aleg.
În acest prim cantonament, am făcut și antrenamente fizice dure, s-a simțit. Altele vor fi rezultatele în al doilea stagiu
George Țucudean, atacant Dinamo