Mijlocașul ofensiv Andreas Calcan a semnat cu gruparea olandeză Willem II Tilburg, care va juca și în noul sezon în prima ligă, după ce a evitat retrogradarea la finalul campionatului trecut.
În vârstă de 22 de ani Andreas Calcan a fost considerat mult timp unul dintre cei mai promițători tineri mijlocași români și chiar a fost la un pas de un transfer la una din forțele campionatului.
Fostul fotbalist al Universității Cluj Calcan nu este un jucător necunoscut pentru cele mai sonore cluburi din România. În 2013 Dinamo a vrut să-l transfere, dar clubul clujean s-a opus. Universitatea a făcut însă o tranzacție cu Steaua, legată de Calcan. În 2014 trecut, când Valentin Lemnaru a fost transferat în curtea campioanei, steliștii l-au introdus și pe Calcan în afacere și au cumpărat 30 la sută din drepturile federative pentru el. Acum însă mijlocașul a devenit liber de contract și a ajuns gratis în Olanda.
„Îmi place foarte mult Calcan, sper să aibă evoluții bune, să reușească multe goluri. Este un jucător de calitate. Dacă păstrează aceeași linie, din sezonul viitor poate fi o soluție pentru Steaua”, declara Nicolae Dică în toamna lui 2015, când încă era secundul lui Mirel Rădoi la Steaua.
Calcan a trecut cu bine vizita medicală făcută în Olanda
Fostul „decar” al Universității Cluj este privit cu încredere de oficialii noii sale echipe. Calcan a semnat un contract pe două sezoane cu Willem II Tilburg, iar olandezii speră să se transforme într-un jucător important pentru echipă. „Sunt mulțumit că am reușit în cele din urmă să-l luăm pe Andreas. După cum am mai zis, îl considerăm un mare talent. Sper să fie o plăcere să-l urmărim jucând”, a declarat director sportiv al grupării din Eredivisie, Joris Mathijsen.
4 meciuri a strâns Calcan în tricoul reprezentantivei U21 a României
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER