Dinamo merge la Euro!** Fanii „câinilor” se vor duela cu cei ai „cormoranilor”
Dinamo a terminat campionatul pentru al doilea an la rând pe
locul 6, dar suporterii continuă să viseze că într-o zi își vor
susține preferații în Liga Campionilor. Câțiva dintre ei își vor
vedea visul cu ochii chiar în weekend-ul care urmează, când vor
participa la Campionatul European al peluzelor de la Lvov, Ucraina,
Eurofan Cup, la care participă suporteri ai cluburilor și echipelor
naționale.
Întrecerea este la cea de-a cincea ediție, dar e prima la care a
fost invitată și o peluză din România. Asociația Peluza „Cătălin
Hîldan” a acceptat invitația, iar ieri a anunțat participarea pe
site-ul ei, www.pchdinamo.ro. Astfel, joi seara, selecționata
ultrașilor dinamoviști va pleca în Ucraina, suporterii fiind
îmbarcați într-un autocar. Costurile deplasării sunt achitate din
fonduri proprii, la fel și cazarea și taxa de participare, de 150
de euro pentru fiecare echipă. Turneul se desfășoară între 24 și 26
iunie, echipele fiind împărțite în opt grupe a câte trei echipe.
Dinamo va participa în Grupa F, alături de naționalele suporterilor
Poloniei și Ucrainei.
„PCHDinamo.ro va tine la curent suflarea dinamovista cu
tot ce se intampla la acest turneu si speram ca evolutia baietilor
din peluza sa fie mai buna ca cea a jucatorilor dinamovisti in
ultimele sezoane.
Legat de deplasare, s-a ocupat deja un autocar aproape in
intregime, mai sunt cateva locuri libere, in cazul in care vreun
suporter dinamovist doreste sa isi petreaca week-endului in Ucraina
la acest eveniment deosebit este rugat sa sune la 0723.669.332 sau
sa trimita un e-mail la contact@pchdinamo.ro, pretul fiind de 85 de
euro in care intra transportul, cazarea 3 nopti la hotel cu mic
dejun inclus si taxa de inscriere la turneu„, e anunțul
făcut de fani pe site-ul pchdinamo.ro.
„Joacă
fotbal, bea bere”
Mottoul competiției din weekend-ul următor este „Joacă fotbal,
bea bere”. În fiecare seară a turneului vor avea loc și concursuri
de băut bere, competiția fiind organizată tot în funcție de
componența grupelor. De asemenea, toți participanții vor fi
invitați la „Zilele orașului Lvov”, programul prevăzând deja o
vizită la castelul Olesky, dar și la alte obiective turistice ale
orașului.
Vin și
„cormoranii”
De departe, numele cel mai important dintre echipele
participante este cel al reprezentativei fanilor lui Liverpool.
Alături de ei, Țara Galior, Croația, Serbia sau Irlanda vor trimite
reprezentative formate din fani de la toate echipele interne.
Lvov,
oraș ocupat de Ștefan cel Mare
Istoria orașului Lvov este strâns legată de cea a României. Mai
precis, localitatea aflată aproape de granița cu Polonia a fost la
un moment dat sub ocupația domnitorului Ștefan cel Mare, care a
menținut în garnizoana orașului o trupă de elită a armatei
Moldovei. Măsura a avut loc în 1502, ca urmare a războiului cu
Polonia, vizată de domnitorul român fiind toată regiunea Pocuției,
din care face parte și Lvov.