Steaua și Dinamo nu țin cont de cele 11 puncte care le despart și fiecare tabără promite victoria cu rivala de-o viață. Becali îi compară pe „câini” cu Schalke și spune că Steaua nu are cum să se încurce de rivala din Ștefan cel Mare în condițiile în care s-a descurcat cu Raul și Marica. Dinamoviștii spun că i-au înrăit declarațiile din tabăra adversă și promit să îi „liniștească” pe Tănase și compania. „Steaua o va spulbera pe Dinamo, veți vedea. Păi, ce, ei sunt Schalke ca să ne pună nouă probleme?!„, a declarat Becali.
Grigore: „Aceste declarații ne-au înrăit” „Ne supermotivează aceste declarații. Ne-au înrăit în adevăratul sens al cuvântului și ne dorim foarte mult să-i batem, să demonstrăm că suntem mai buni, că suntem lideri”, a spus fundașul lui Dinamo „Nu contează locul în clasament, e derby-ul campionatului. Dacă vom câștiga ne vom face un cadou în primul rând nouă. Va fi cu atât mai bine dacă se va bucura și domnul Borcea, care știm că este alături de noi„, a mai spus Grigore.
Rus: „În acest meci este vorba de rivalitate, nu de goluri” „Este derby-ul României, nu al campionatului. Toată lumea așteaptă acest meci. Steaua este periculoasă, are jucători de valoare, chiar dacă în ultimele partide nu au avut evoluții prea bune. Într-un derby nu mai este vorba despre goluri marcate, goluri primite sau de altceva, este vorba numai despre rivalitate, orgolii și ambiție. Sunt mai mulți jucători care pot fi periculoși la Steaua, dar pe teren, am spus, sunt doar orgolii și ambiție, echipa care va fi mai concentrată și mai determinată va câștiga”, a spus Rus.
Dinamo – Steaua se joaca luni, de la 20:30, și este LIVE TEXT pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER