Căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, este dezamăgit că echipa sa a ratat victoria în derby-ul cu Dinamo.
"Meritam victoria, nu s-a pus niciodată problema echipei mai bune. Am dominat, ei nu merită să fie pe locul 1, e un clasament mincinos. Încă nu ne-am convins dacă venirea lui Dorinel a schimbat ceva. O prezență a celor de la Dinamo în Liga Campionilor nu ne va onora deloc. S-a văzut cine joacă în Liga Campionilor și cine nu poate nici măcar în UEFA", a spus Rădoi.
Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a fost în asentimentul căpitanului "roș.albaștrilor". "Sunt perfect de acord cu Mirel. Ei au mari probleme, dar sunt pe primul loc. Nu am o explicație pentru asta!", a spus Argăseală la televiziunea gazetei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER