Mijlocașul lui FC Brașov, Marius Măldărășanu, era foarte fericit la finalul partidei câștigate în fața lui Dinamo (2-0). Fotbalistul "stegarilor" crede că "roș-albii" nu i-au tratat cu superioritate pe elevii lui Răzvan Lucescu, victoria venind pe fondul unui joc foarte bun.
"Sunt bucuros. Am avut multe meciuri în care nu am câștigat. Ne doream maximum din aceste meciuri. Îl avem pe Răzvan, el nu este cu jumătăți de măsură. Înfrângerea de la Galați o meritam, dar ne-am mobilizat cu Dinamo. Ne-a ieșit. Nu ne-a căzut bine când a venit zăpada, mai ales că urma un meci în care ne bazam pe posesie. Dinamo nu ne-a trat de sus, dar am jucat noi foarte bine. Este un campionat echilibrat, de ce să nu ne propunem să jucăm în cupele europene? Am avut niște probleme până acum, dar vrem să obținem maximum din orice meci", a declarat Măldărășanu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER