Antrenorul secund al Astrei, Ștefan Țâră a declarat joi că obiectivul Astrei este clasarea în primele opt poziții ale Ligii I și că echipa ploieșteană își dorește o victorie în meciul cu Dinamo, primul al sezonului 2010/2011.
„Suntem încrezători în proiectul nostru, trebuie să luam un start bun de la primul meci și apoi să avem constanță. Duminică, vrem să pornim cu dreptul și să învingem. Pentru asta trebuie să fim mai inteligenți decât adversarul (n.r. – Dinamo), să știm să profităm de faptul că nu trece prin momente grozave”, a spus tehnicianul în cadrul unei conferințe de presă
Ștefan Țâră a adăugat că nu s-a discutat nimic despre o eventuală primă în cazul unei victorii în meciul de debut, cu Dinamo: „Dar, băieții trebuie să arate în teren ce pot, apoi vor veni și banii. Poate e mai bine așa, unii jucători se sperie când sunt în joc prime speciale”.
Secundul lui Stoichiță a menționat, de asemenea, că, în ciuda celor 13 achiziții efectuate în vară, echipa Astra mai are nevoie de 2-3 jucători, primul pe listă fiind un atacant din Brazilia.
„Jucătorii aduși nu sunt de talie mondială, dar au acoperit posturile care erau deficitare. Avem conturat un nucleu de bază, cu care se poate lucra, nu ne este teamă de lipsa de omogenitate”.
Gheorghe Rohat: „Va fi un meci dificil”
„Va fi un meci dificil, mă aștept să fie lume multă în tribune, nu ar fi o surpriză să învingem. În privința banilor nu sunt probleme: dacă patronul va fi mulțumit va dubla sau chiar tripla prima de joc!”, a spus Rohat.
Astra Ploiești – Dinamo București, duminică, de la ora 21.00 Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER