Dinamo, O SINGURĂ‚ victorie cu Unirea în 4 ANI!** Ce va fi luni?

Unirea-Dinamo, ultimul meci al etapei a IX-a a Ligii 1, este
poate și cel mai așteptat. „Câinii” se deplasează la Urziceni cu un
singur gând: victoria, care le-ar putea aduce, măcar temporar,
liniștea. 1 singur punct în ultimele 3 meciuri, este, cu siguranță,
un motiv serios de îngrijorare pentru Andone, al cărui obiectiv
declarat este titlul.

Astfel, un succes pe terenul ialomițenilor ar fi o adevărată
gură de oxigen pentru „roș-albi”. Statistica nu este însă de partea
grupării din Ștefan cel Mare. De 4 ani, de când Unirea a promovat
în primul eșalon, Dinamo nu a reușit decât o singură victorie în
fața actualei vicecampioane a României.

Multe dintre meciurile „câinilor” contra formației din Urziceni
sunt de tristă amintire pentru „câini”, iar elevii lui Andone au,
luni seară, ocazia să câștige pentru prima dată în deplasare o
partidă cu Unirea. În caz contrar, postul „Fălcosului” va fi pus
serios în pericol, mai ales după ultimele divergențe avute atât cu
Badea și Borcea, cât și cu suporterii.

Palmares: 8 3 4 1 11-9

Primul meci: 1-1, la Urziceni, la 18 noiembrie 2006.

Ultimul punct câștigat de Dinamo pe terenul Unirii Urziceni:
4-4, la 28 martie 2010.

Arbitri: Adrian Comănescu – Eduard Dumitrescu, Valentin Avram –
Andrei Chivulete.

Observatori: Eduard Alexandru, Alexandru Crișan. Supervizor:
Dumitru Mihalache.

Unirea Urziceni – Dinamo, luni,
ora 20.00, Antena 1.

Publicat: 24 09. 2010, 14:41
Actualizat: 24 09. 2010, 14:45