Dinamo, pe marginea prăpastiei!** „Ultimul salariu l-am luat în septembrie!” Nu au bani nici de cantonamente
Situația de la Dinamo este departe de a se fi rezolvat. Din punct de vedere financiar, clubul trece printr-o criză serioasă, „câinii” fiind amenințați în ultimele zile cu insolvența și excluderea din cupele europene.
Mai mult, se pare că Dorinel Munteanu este la un pas să se despartă de „câini”, cu direcția Rusia. Se pare că la Dinamo sunt angajați care nu și-au mai primit restanțele financiare de mai bine de trei luni, informează evz.
„Ultima oară am luat bani în luna septembrie. Programul de pregătire este făcut pînă pe 9 ianuarie 2013, data reunirii. Apoi, nu știm unde vom merge. Avem invitații pentru turnee în Spania și în Antalya – Turcia. Dar, pentru a putea merge acolo trebuie virată o sumă în avans, lucru care nu s-a făcut. Mai mult ca sigur, o să dăm zăpada de la Săftica și ne vom pregăti acolo”, a declarat un angajat al lui Dinamo pentru evz.ro.