Walter Zenga și-a amintit de perioada scurtă petrecută la Dinamo și spune că nu regretă niciun moment petrecut în Ștefan cel Mare. Antrenorul Italian spune că se întâmplă lucruri ciudate la formația din Ștefan cel Mare și nu înțelege de ce nimeni nu e mulțumit, deși Dinamo e lider în Liga 1.
Zenga nu este de acord cu schimbările dese de antrenor de la Steaua și afirmă că Rapid s-a întărit cel mai mult, mizândpe trupa antrenată de Răzvan Lucescu în acest sezon.
„Nu am niciun regret, din niciun loc unde am stat. Am întâlnit oameni de la care am avut ce învăța. Chiar și din greșeli, poate mai mult. Dacă repeți greșeala, înseamnă că nu ai înțeles nimic. Echipa care e pe cel mai bun drum, din punctul meu de vedere, e Rapid. A revenit Răzvan, au adus jucători buni. Eu așa văd.
E puțin straniu ce se întâmplă la Dinamo. E pe primul loc, dar parcă e pe opt. Se pare că nimeni nu e mulțumit de ce se întâmplă la Dinamo. Steaua a schimbat un alt antrenor și e… pfff… Nu zic asta pentru că Stan nu e antrenor bun, dar nu e normal să nu ai continuitate. Nu poți schimba antrenorul la fiecare șase luni.
Echipa națională era deja eliminată. Pițurcă mi-a zis că nu am dreptul să vorbesc despre fotbalul românesc, iar eu îi mulțumesc frumos, îmi văd de drumul meu. Nu mi se pare că echipa națională a României a făcut mai mult cu Pițurcă decât cu Răzvan Lucescu.”, a declarat Walter Zenga la „Ora de ProSport”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER