Pandurii a câștigat prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii, echipa gorjeană reușind să se impună cu 2-1 în fața lui Dinamo. Antrenorul „câinilor”, Mihai Teja, admite că echipa sa a prestat un joc modest, dar își felicită jucătorii pentru determinarea și atitudinea avută.
Teja afirmă că Dinamo va arăta mai bine în următoarele meciuri după ce echipa se va omogeniza. Tehnicianul dinamovist precizează că Pandurii a fost echipa cu mai multă experiență și se declară mulțumit de faptul că a reușit să înscrie un gol în deplasare.
„A fost un meci destul de greu, jucătorii Pandurilor se cunosc mai bine. Noi nu am făcut un meci strălucit, am fost lenți, nu am contat pe faza de construcție. Suntem mulțumiți că s-a terminat 1-2, e mai bun decât 0-1. Sperăm că în următorul meci să arătăm mai bine. Pandurii a jucat în cupele europene, au experiență și omogenitate. Vreau să felicit echipa mea pentru determinare și atitudine. Avem șanse de calificare, dar trebuie să ne revenim din punct de vedere al jocului. Ne gândim la partida cu Oțelul din campionat, mai este mult de lucru, dar ne dorim o victorie”, a declarat Mihai Teja la finalul partidei.
Foto: panduriics.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER