Cristi Borcea a anunțat în urmă cu mai bine de două luni că dorește să renunțe la funcția de președinte executiv a clubului din Ștefan cel Mare. Imediat, acționarul a început căutările pentru un înlocuitor. Ionuț Lupescu a fost omul pe care și l-a dorit în locul lui șeful “câinilor”, însă directorul general al FRFÂ a refuzat politicos.
A fost propus și Dinu Vamă, dar colegii din conducere au spus nu. Acum, o parte dintre șefi vor să facă o nouă propunere în cadrul ședinței CA ce va avea loc după finalul campionatului. Poate cea mai logică variantă, atât pentru suporteri, cât și pentru imaginea clubului. Se dorește ca administratorul delegat, Cornel Dinu să preia funcția de președinte executiv! Din păcate pentru acționari, este foarte posibil să se lovească de un nou refuz. De ce? Din cauza problemelor de sănătate ale lui Cornel Dinu. Cu câteva luni în urmă, fosta glorie din “Ștefan cel Mare” nu s-a simțit foarte bine, așa că s-a internat la Spitalul de Urgență pentru mai multe investigații medicale. S-a lăsat de fumat, iar medicii au spus că Mister trebuie să țină un regim alimentar strict. Din câte se pare, Procurorul are probleme la colon, iar în cazul în care boala nu va fi ținută sub observație, sănătatea fostului mare jucător din Ștefan cel Mare poate fi periclitată. Așa că, cel mai probabil, acționarii vor trebui să se reorienteze.
Militează pentru Boloni
Cornel Dinu ar putea accepta funcția de președinte executiv în funcție de rezultatul negocierilor cu Loți Boloni. Mister are o relație foarte bună cu actualulș technician al lui Standard Liege, iar anul trecut a fost foarte aproape de a-l aduce pe Boloni în Ștefan cel Mare, chiar dacă Borcea se înțelesese cu Mircea Rednic. Antrenorul lui Standard și Cornel Dinu ar putea pune bazele unui proiect pe termen lung în Ștefan cel Mare.Â
“Nu cred că postul de președinte este problema de acum a lui Dinamo. Dinamo a avut ăi are președinți care au muncit enorm. Problema este de ce nu au reușit prin munca lor să îndeplinească obiectiovele, de ce s-a ajuns în această situație. Mai mult nu am ce să comentez” Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
 “Cred că aș găsi colaboratori foarte buni la Dinamo. Sînt acolo domnul Cornel Dinu, domnul Buduru. Nu o să pot lucra singur, dar cei cu cei doi aș putea face o echipă bună”  Ionel Ganea, fost internațional
A mai fost președinte în 1995
Dinamo a mai apelat în trecut la ajutorul lui Mister, într-o situație critică pentru formația din Ștefan cel Mare. La finalul turului de campionat din sezonul 1994 – 1995, “roș-albii” se aflau pe un catrastofal loc 11, și într-o criză financiară profundă, iar Cornel Dinu, pe atunci la FC Național a fost investit în funcția de președinte la Dinamo. “Un club puternic este reprezentat de exemplul spus de un general englez. Decît o ceată de lei condusă de un cerb, mai bine să ai un leu în fruntea unei cete de cerbi”, a declarat Cornel Dinu la investirea sa, petrecută în 1995.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER