Dinamo poate pierde milioane de euro pentru că nu l-a ținut: Ion Gheorghe, „călăul” care nu a fost ținut de Bălănescu pentru 50.000 de euro!

Ion Gheorghe, de la FC Voluntari, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei AFC Hermannstadt, din etapa a II-a a play-out-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni, 9 martie 2020. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 5 poze

Ion Gheorghe, jucătorul pe care Dinamo l-a lăsat să plece gratis în vara anului 2018 la FC Voluntari, a înscris singurul gol al meciului din Ștefan cel Mare, în duelul de duminică. 

Mircea Rednic, pe vremea când era antrenor la Dinamo, în 2019, a încercat să îl aducă înapoi pe jucătorul în vârstă de 20 de ani, însă Dan Bălănescu a refuzat, motivând o lipsă de fonduri. Având în vedere că are doar 20 de ani, Ion Gheorghe este un jucător de perspectivă, care poate valora milioane bune pe viitor.

Mircea Rednic a încercat să-l aducă pe Ion Gheorghe înapoi la Dinamo

„Cum îl poți lăsa să plece? E un jucător care acum evoluează meci de meci și o face bine. Dacă-l vrem înapoi trebuie să plătim 50.000 de euro. Pe un jucător pe care l-am avut în curte. De unde să plătim? Credeți că banii cresc în copaci? La noi lucrurile sunt clare”, a declarat Mircea Rednic pe 26 aprilie 2019, înaintea unui meci FC Voluntari – Dinamo.

Ion Gheorghe a crescut la juniorii lui Dinamo și a ajuns gratis la FC Voluntari în august 2018, când echipa alb-roșie era antrenată de Florin Bratu.

OFICIAL. Ion GHEORGHE la FC Voluntari

„FC Dinamo București anunță prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro, transferul definitiv al mijlocașului Ion Gheorghe la clubul FC Voluntari.

Format în cadrul Centrului de Copii și Juniori, Ion Gheorghe a adunat 54 de minute pentru Dinamo în patru meciuri disputate sezonul trecut în Liga 1 Betano și a mai evoluat pentru echipa secundă a clubului din Ștefan cel Mare.

FC Dinamo București îi mulțumește lui Ion Gheorghe pentru evoluțiile în tricoul alb-roșu și îi urează mult succes în carieră!”, a fost anunțul oficial prin care Dinamo și-a anunțat despărțirea de Ion gheorghe.

Ion Gheorghe a fost un jucător decisiv pentru FC Voluntari în meciul din play-out, jucat în deplasare la Dinamo. El a marcat singurul gol al partidei, cu un șut plasat de la marginea careului mare. Dinamoviștii au înregistrat, astfel, o nouă înfrângere și se apropie, din ce în ce mai mult, de retrogradare!

Dinamo – FC Voluntari 0-1

Echipa lui Adi Mihalcea continuă anul de coșmar și pierde și al treilea meci consecutiv de la reluarea sezonului. Ion Gheorghe a dat lovitura pentru Voluntari în repriza secundă, iar echipa lui Ionuț Negoiță este tot mai aproape de retrogradare. Adi Mihalcea ar putea fi la ultima partidă pe banca câinilor.

Dinamo tremură serios după trei eșecuri consecutive. Degringolada este la ea acasă în Ștefan cel Mare după al 6-lea eșec din 8 meciuri acasă în 2020.

Ion Gheorghe a dat lovitura în repriza secundă, cu un șut plasat, care l-a lăsat fără replică pe Piscitelli (Min. 75 – VIDEO AICI). Ilfovenii lui Mihai Teja au avut ocaziile mai mari atât în prima repriza, cât și în partea a doua a meciului.

Cu 24 de puncte, Voluntariul urcă pe locul 2 din play-out, în timp ce Dinamo rămâne cu 17 puncte și „lanterna roșie”. Adi Mihalcea a fost eliminat în prelungirile meciului și ar putea fi ultima sa partidă pe banca lui Dinamo.

Publicat: 28 06. 2020, 19:14
Actualizat: 28 06. 2020, 20:09