Dinamo poate rămâne de azi fără unul dintre jucătorii de bază!** Pulhac își plătește transferul

Cristi Pulhac (28 de ani) și-a prelungit în zilele trecute contractul cu Dinamo, dar s-a înțeles verbal cu oficialii să se poată transfera liber

Fundașul a primit recent o ofertă de la o echipă din Azerbadjan

Dinamo poate rămâne încă de azi fără unul dintre jucătorii de bază, chiar dacă acesta și-a prelungit înțelegerea cu doi ani, în urmă cu numai câteva zile. Cristi Pulhac a acceptat atunci și o reducere substanțială a salariului, de la 14.000 de euro pe lună, la 10.000 de euro. În plus, fundașul a fost de acord ca noua sumă să-i intre în cont încă din momentul parafării contractului. Totul, în schimbul cuvântului de onoare al conducătorilor, care i-au promis jucătorului că va fi lăsat să plece gratis la orice echipă care-i va înainta o ofertă convenabilă. Numai că și Dinamo ar ieși în câștig de pe urma unei asemenea afaceri, deoarece, la rândul său, Pulhac a dat asigurări că va renunța la toate restanțele financiare pe care clubul din „Ștefan cel Mare” le are față de el (50.000 de euro), dacă va pleca în altă parte.

Între Ucraina și Azer­badjan

Există șanse importante ca un potențial transfer să devină realitate chiar azi, pentru că dinamoviștii vor să știe dacă se pot baza pe fundașul stânga în stagiul de pregătire de la Poiana Brașov, care începe din această seară. Dorit inițial de Ludogoreț, Kuban Kras­nodar și Loko­mo­tiv Mos­­co­va, Pulhac a mai rămas a­cum cu doar două variante: Metalurg Donețk și o echipă din Azerbadjan. De altfel, interesul de ultim moment al azerilor a prelungit negocierile dintre jucător și ucraineni care doreau, inițial, un răspuns până pe 12 ianuarie. Data limită a fost amânată, se pare, până azi, dar cei de la Metalurg nu mai sunt dispuși să tărăgăneze discuțiile nicio oră în plus. Ucrainenii oferă aproximativ 200.000 euro pe an, pentru o durată de două sezoane și jumătate, remunerație superioară celei pe care Pulhac o primește la Dinamo, însă fundașul așteaptă să vadă și oferta finală din Azerbadjan.


În cazul în care Pulhac va pleca în curând de la Dinamo, atunci Țălnar nu va avea decât o soluție pentru postul de fundaș stânga: Ionuț Burnea (20 de ani). Giurgiu, de la Severin, a acceptat oferta Astrei, mult mai bună decât ceea ce îi oferiseră șefii „câinilor”

21 de meciuri oficiale a jucat Cristi Pulhac pentru Dinamo în acest sezon, în Liga I, Cupa României, Supercupă și Cupele Europene

900.000 de euro este valoarea actuală a fundașului stânga, conform site-ului specializat transfermarkt.de


Dinamo pleacă azi în primul cantonament al iernii, în Poiana Brașov, unde vor sta până pe 26 ianuarie. Din lotul convocat de Țălnar fac parte următorii: Bălgrădean, Naumovski, Manyur (portari); Nica, Rus, Luchin, Grigore, Scutaru, Ioniță, Pulhac, Burnea (fundași); C. Munteanu, C. Matei, Curtean, Ba, S. Filip, Strătilă, Roman, Rotariu, Stănescu (mijlocași); Dănciulescu, Alexe, Țucudean, Axente, An. Cristea (atacanți)

 

Publicat: 15 01. 2013, 08:26
Actualizat: 15 01. 2013, 08:27