Dinamo, prezentare cu stil pentru Michel Espinosa, primul fotbalist adus de Mircea Rednic din momentul instalării sale din nou în „Ștefan cel Mare”.
Camerunezul a fost prezentat, vineri, într-un clip video, la primele sale antrenamente în tricoul celor de la Dinamo, la Săftica, iar clubul i-a urat „bun venit”.
Fotbalistul fusese prezentat oficial, joi, într-un cadru restrâns, alături de administratorul special al clubului, Iuliu Mureșan.
Dinamoviștii își pun mari speranțe în Michel Espionosa, pe care îl doresc ca fiind piesă de bază în angrenajul formației lui Mircea Rednic.
„Bine ai venit, Michel Espinosa! Noul nostru mijlocaș va purta numărul 30”, a fost mesajul clubului din „Ștefan cel Mare”.
VIDEO:
Michel Espinosa a semnat un contract cu Dinamo București până la finalul acestui sezon competițional, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Născut pe 15 septembrie 1993 în Camerun, la Yaoundé, Michel Espinosa are cetățenie franceză și a evoluat ultima oară pentru bulgarii de la Botev Plovdiv, 25 de meciuri și 3 goluri în sezonul precedent. Format la Acdemia clubului francez Toulouse, Michel Espinosa a mai jucat în carieră pentru Trelissac, Clermont, Laval, Istra, Lyon-Duchère și Botev Plovdiv.
Iuliu Mureșan a anunțat că transferurile la Dinamo nu se opresc aici. Clubul riscă să primească din nou interzicerea transferurilor, așa că are foarte mare nevoie de jucători. Mircea Rednic lucrează intens pentru a întâri posturile deficitare.
„Mai avem un vârf în probă, asupra căruia ne vom decide până duminică. Dar va mai veni un atacant pentru că suferim la acest capitol. Ne trebuie un atacant care să dea goluri, ceea ce până acum nu am avut” a declarat acesta, pentru DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER