Dinamo rămâne favorită la titlu**
După rezultatele din ultima etapă, cinci echipe pot visa la câștigarea campionatului.
Dinamo, Urziceni, Timișoara, CFR și Craiova sunt separate de doar cinci puncte în fruntea clasamentului. Interesant este că patru dintre aceste formații sunt din provincie, în timp ce, în afară de Dinamo, granzii Rapid și Steaua par a fi ieșite din lupta pentru titlu. O analiză a celor 11 etape rămase arată că, în ciuda eșecului de la Craiova, trupa din „Ștefan cel Mare” păstrează prima șansă la câștigarea campionatului. De ce?
TAS poate da totul peste cap
Pentru că, în continuare, are un punct avans față de ocupanta locului 2, dar și, teoretic, cel mai ușor program în comparație cu contracandidatele la titlu. Cel mai serios rival al bucureștenilor rămâne Unirea Urziceni, care îi va întâlni pe „câini” acasă. Totuși, toate calculele hârtiei pot fi date peste cap de deciziile TAS. Dacă Timișoara va recupera cele șase puncte, atunci va trece pe primul loc. Mai mult, dacă Dinamo pierde disputa cu Vaslui în „Cazul Julio Cesar”, atunci roș-albii vor ajunge la un pas de dezastru, iar formația finanțată de Porumboiu ar putea spera și ea la câștigarea campionatului.
Â