Dresorii de câini

ProSport și Pro TV au adus un câine de luptă (foto) în cantonamentul Rapidului înaintea meciului de sâmbătă, cu Dinamo.

„Dacă o să joc, o să fiu rău ca el în «Ștefan cel Mare»”, a spus portughezul Claudio Mejolaro „Pitbull”, atunci când l-a văzut pe Johnny Walker, un fioros Dogo Canario, de unsprezece luni.

Mijlocașul brazilian și-a câștigat renumele în Portugalia, la Gremino, unde impresionase cu 19 goluri în 28 de meciuri disputate într-un sezon. „Luptam pe teren, pentru fiecare minge, iar antrenorul meu de-atunci mi-a zis «Pitbull»”, rememorează Claudio Mejolaro, care a acceptat din prima să se pozeze cu fiorosul câine. „Nu mi-e frică de el!”, s-a încurajat „Pitbull”.

Și brazilianul Cesinha a intrat în scenă. S-a apropiat cu temere de Johnny Walker, pentru ca apoi să recunoască: „Dacă aș vedea un asemenea câine pe stradă, cred că aș traversa pe partea cealaltă, n-aș vrea să-l supăr”, a spus Cesinha. „E un specimen foarte frumos. Din păcate, nu îmi pot permite să îmi iau unul acum, deoarece locuiesc într-un apartament și nici nu prea am timp să mă ocup de el. Îmi plac câinii. Dar nu dinamoviștii”.

Constantin l-a pupat pe Johnny – Walker

Nici rapidistul Marius Constantin nu a avut teamă de Johnny Walker. Fundașul giuleștenilor s-a jucat cu patrupedul, pe care l-a și pupat. „Haideți și voi să faceți poze cu el. Să vedem dacă aveți curaj!”, și-a provocat Constantin colegii, însă fără succes. „Eu i-am băgat și mâna în gură”, s-a lăudat apoi Constantin la căpitanul Maftei.

 

Publicat: 01 04. 2009, 21:29
Actualizat: 02 04. 2009, 09:48