I-au suflat gheata cu aur

Sfârșitul sezonului ’86-’87. Dinamo, fără șanse la titlu, Rapid, salvată de la retrogradare. Coordonatele unui derby fără miză într-un sezon în care Steaua luase campionatul.
Și totuși, nu s-a jucat doar pentru statistică. 20.000 de oameni, șapte goluri, patru pentru gazde și trei pentru Cămătaru. De fapt, acesta a fost și scorul final. Rapid – Cămătaru 4-3!

Dinamo nu avea ce să mai câștige, doar atacantul simțea miza. Era în lupta pentru „Gheata de Aur“ sau „șoșonu’”, așa cum striga tribuna giuleșteană, trofeu pe care l-a și adjudecat în acel an, cu 44 de goluri. Cârcotașii au spus că totul a fost regizat, „actorii” din rolul secundar o recunosc, mai puțin Cămătaru, omul pentru care s-a jucat. „Cei care spun că a fost blat vorbesc prostii. Eu doar atunci am dat multe goluri într-un meci? Am dat și cu Steaua vreo patru, chiar înainte de a câștiga ea Cupa Campionilor. Cu Sportul la fel. Ce să fac eu? Eram atacant, dădeam goluri”, spune fostul vârf al „câinilor”.


„A fost o rușine de meci!”

Rapid a câștigat derby-ul, dar a fost o victorie fără gust. O partidă de care, chiar și acum, mulți fotbaliști nu vor să-și mai aducă aminte. „A fost o rușine de meci de care nu vreau să-mi amintesc. Știu doar că trebuia să marcheze Cămătaru”, a spus Fane Țîră.


"A fost o rușine de meci de care nu vreau să-mi amintesc. Știu doar că trebuia să marcheze Cămătaru", Fane Țîră, fost jucător Rapid

 

"La un moment dat, toată lumea începuse să strige «Șoșonu’, șoșonu’!». Oricum, într-o perioadă numai noi câștigam Gheata aia de Aur. Italia, Germania, Franța nici nu erau interesate de ea. Le-am creat multe probleme dinamoviștilor, chiar dacă numai ei trebuiau să câștige", Rică Răducanu, fost jucător Rapid

Publicat: 04 04. 2009, 08:31
Actualizat: 04 04. 2009, 08:44