„Presiunea e pe Dinamo, ei vor să audă imnul Ligii! Pentru noi și un egal e bun!”

Nae Manea crede că dinamoviștii vor avea presiunea pe umerii lor, pentru că ei au anunțat că vor să ia campionatul și să joace în Liga Campionilor. Oficialul rapidist spune că vor merge în Ștefan cel Mare ca să atace nu să stea în apărare. Cu toate acestea, Manea consideră că un egal ar avantaja echipa sa.

"După un start bun avem obligația să jucăm și să venim de acolo neînvinși. Nu va fi ușor, pentru că și Dinamo a anunțat că vrea să câștige campionatul. Poate că pe ei va fi o presiune mai mare decât pe noi. Ei vor de câțiva ani să câștige campionatul, vor imnul Ligii Campionilor, dar n-au mai ajuns. Așa că va fi destul de dificil pentru ei. Noi vom merge la Dinamo nu să ne apărăm, ci să atacăm. Dar eu consider că și un egal ne-ar avantaja. În schimb, pentru ei un egal nu ar fi un rezultat prea bun. Eu sunt mai realist și spun că dacă nu pierdem e foarte bine", a spus Manea.

Publicat: 03 04. 2009, 16:38
Actualizat: 03 04. 2009, 16:55