Zicu trage pe dreapta

Zicu numără zilele până va reveni ca titular, la Dinamo, într-un meci oficial. Și ar mai putea fi doar trei. După ce săptămâna trecută a evoluat 180 de minute în două partide (cu Buftea și la echipa secundă, contra Botoșaniului), Ianis are mari șanse să intre din primul minut în derby-ul cu Rapid.

Machidonul de 25 de ani a dat satisfacție pe teren, a marcat două goluri, genunchiul a rezistat foarte bine, iar acum „se cere” titular. În locul cui? 99 la sută, al lui Gabi Torje. Dacă nu se va întâmpla sâmbătă, modificarea se va produce la primul meci în care Zicu va intra de la început. Fostul jucător de la Inter și Parma și-a găsit poziția preferată: mijlocaș dreapta. Și le-a comunicat acest lucru și antrenorilor echipei, cărora le vine foarte greu să-i titularizeze, în același timp, pe Ianis și pe Torje. Interesant este că fostul timișorean este primul „candidat” pentru un transfer la vară, fiind monitorizat de Hoffenheim și Amkar Perm.

Cristea e bătut în cuie

De ce vrea Zicu pe dreapta, și nu în centru sau pe stânga? Pentru că adoră intrările pe interior, cu mingea la piciorul stâng, cel de bază. În plus, în centru, Rednic se bazează, lângă N’Doye, fie pe un alt „închizător”, fie pe Dănciulescu. Iar de pe stânga, Adrian Cristea e foarte greu de scos din echipă, mai existând și varianta Mitea.

L-a schimbat mereu pe Torje

În cele două partide oficiale pe care le-a bifat până acum în această primăvară la echipa mare, Zicu a intrat pe teren schimbându-l mereu pe Gabi Torje. S-a întâmplat în prima etapă a returului cu Pandurii, când Ianis a intrat pe teren în minutul 82, și a reușit să și marcheze în prelungiri, și la remiza cu Otopeni.

"Prefer, în general, partea dreaptă, pentru că am mingea pe stângul" – Ianis Zicu, mijlocaș Dinamo


"Mă bucur pentru revenirile cu gol ale lui Zicu. La Dinamo II a jucat «vârf» pentru că am vrut să-l protejez"
– Mircea Rednic, antrenor Dinamo

Publicat: 01 04. 2009, 08:21
Actualizat: 01 04. 2009, 08:26