Dinamo ratează principala țintă, Contra își pierde răbdarea! „Fiecare zi care trece e timp pierdut!” Mesajul ferm pentru Negoiță

Dinamo nu a reușit încă niciun transfer în această vară și pare să intre în criză de timp, în condițiile în care nici transferul lui Jeremy Bokila nu se va realiza, atacantul fiind deturnat de CFR Cluj.

Cosmin Contra și-a condiționat rămânerea la Dinamo de realizarea anumitor transfeuri care să-i permită să se lupte cu șanse reale la trofeele puse în joc pe plan intern și a afirmat public că „e posibil să plece”, dacă nu îi vor fi satisfăcute cerințele.

Contra îi transmite patronului Negoiță că echipa are nevoie de întăriri urgent, în condițiile în care jucătorii aduși vor avea nevoie și de timp de integrare.

Tehnicianul spune că vizează deja trei jucători mai puțin cunoscuți în România, dar care ar putea să o ajute pe Dinamo să-și atingă obiectivele.

„Daca n-ai reușit să aduci jucători la începutul pregătirii, e clar că orice zi care trece e timp pierdut, e timp în care e mai greu să integrezi un jucător în dinamica echipei și în ceea ce înseamnă pregătirea fizică. Dar astea sunt condițiile în momentul de față și încercăm să lucrăm cu ce avem. Poimâine sau marți ajung și internaționalii și atunci sperăm ca săptămâna viitoare, totuși, să avem în cantonament și două-trei achiziții care să ne ajute să creăm un lot echilibrat.

E important să aduci jucatori, să îmbunatățești lotul, mai ales că am pierdut deja doi jucători importanți, pe Dielna și pe Palic. Chiar dacă Dielna înca nu ne-a răspuns clar dacă acceptă sau nu oferta noastra și înca mai așteptam un răspuns din partea lui.

Dar vom încerca să aducem jucători la fel de valoroși sau mai valoroși ca cei care au plecat, să încercăm să facem un lot echilibrat. Nu e ușor, pentru că multă lume cere timp de așteptare si noi nu avem timp sa asteptam.

Am doi, trei jucători, care chiar dacă nu sunt așa cunoscuți aici eu îi cunosc și cred că pot face treabă bună. Sper să fiu la fel de inspirat cum am fost la Petrolul și să aduc jucători care să ne ajute”, a declarat Contra la Dolce Sport.
 

Publicat: 17 06. 2017, 22:02
Actualizat: 17 06. 2017, 22:03