Dinamo renaște!** Fanii „câinilor” au demonstrat că pot fi alături de echipă: ce record au stabilit la meciul cu Astra

17.654 de oameni au luat loc duminică în tribune la meciul cu Astra (1-0), record absolut pentru Dinamo în actualul sezon

„Câinii” se află pe locul trei în acest sezon, în ceea ce privește media spectatorilor pe teren propriu, față de poziția a noua pe care au ocupat-o în sezonul trecut

Dinamo renaște! Iar acest lucru este din ce în ce mai evident începând cu atitudinea suporterilor. Dacă în trecutul recent „câinii” erau mereu ironizați pentru numărul mic de spectatori pe care îl aveau în tribunele propriului stadion, uneori de ordinul a doar câteva sute, situația s-a schimbat radical în 2013. Duminică seară, victoria cu 1-0 în fața Astrei, a fost savurată de aproximativ 18.000 de spectatori, număr record pentru Dinamo în actualul sezon. Mai mare chiar și decât la meciul cu Rapid din tur, scor 2-1, când în tribune au fost puțin peste 16.000 de fani, dintre care aproximativ 3.000 de giuleșteni. În acest moment, Dinamo este pe locul trei în ceea ce privește media de spectatori la meciurile de pe teren propriu, cu 7.608. Situație mult îmbunătățită față de stagiunea precedentă când „câinii” au încheiat la acest capitol pe un rușinos loc 9, cu doar 4.423 de spectatori!

Țălnar, mai tare decât Bonetti

Atitudinea pozitivă a fanilor din „Ștefan cel Mare” se datorează, în bună măsură, actualului staff tehnic, care a obținut patru victorii din cele cinci meciuri jucate în 2013. În plus, Cornel Țălnar are probabil cel mai mare merit de a fi asigurat o atmosferă excelentă la nivelul lotului, chiar și atunci când jucătorii erau neplătiți cu lunile. „Forța” „Țânțarului” de a readuce suporterii în tribune este cu atât mai remarcabilă cu cât pe vremea când la Dinamo era antrenor Bonetti, acesta nu avea același succes, deși susținătorii „câinilor” și-au manifestat mereu o mare simpatie față de el.
Între timp s-a rezolvat și o mare parte a problemelor cu banii, dinamoviștii mai având de încasat doar un salariu restant. În consecință, singura grijă a conducătorilor ar putea fi, în vară, alocarea unui buget decent pentru transferuri. Momentan, Dinamo are un prim „11” de un bun nivel, dar, conform unor surse din cadrul clubului, trebuie umblat serios la buzunar pentru a se crea un lot competitiv, din cauza faptului că banca de rezerve nu oferă momentan prea multe soluții viabile. Însumând toți acești factori, este destul de clar că Dinamo poate redeveni încă din sezonul viitor una dintre candidatele la titlu.

Sper ca la meciul cu Steaua să avem 50.000 de dinamoviști în tribune
Cornel Țălnar, antrenor Dinamo

Publicat: 02 04. 2013, 09:19
Actualizat: 02 04. 2013, 09:20