Dinamo s-a despărțit de un jucător. „Câinii” vor încasa 200.000 de euro în schimbul fotbalistului trecut pe linie moartă de Andone
Aventura lui Andrei Marc (23 de ani) la Dinamo a ajuns la final. Fundașul adus de la Ceahlăul Piatra Neamț s-a despărțit de echipa lui Ioan Andone și va juca în liga a doua din Turcia, la Sanliurfaspor.
Titular în mandatul lui Mircea Rednic, care l-a folosit constant în centrul apărării, dar și în banda dreaptă a defensivei, la nevoie, apărătorul adus de la Ceahlăul Piatra Neamț a avut probleme mari în a se impune sub comanda lui Ioan Andone. Marc a devenit rezerva cuplului Nedelcearu-Mevlja, iar în partida de la Cluj, cu CFR, nu a fost inclus nici în lotul de 18, Andone preferându-l pe Mihai Popescu. După acel meci, „Fălcosul” i-a transmis lui Marc că nu are de ales și că trebuie să se pregătească bine și să-și aștepte rândul.
În sezonul trecut, fotbalistul cotat la un milion de euro a început ca titular, dar locul i-a fost luat de croatul Ante Puljic, plecat între timp de la Dinamo. Totuși, Marc a adunat 32 de meciuri în stagiunea precedentă și a înscris de două ori.