Dinamo se întărește de la UTA! Bălgrădean, în „Ștefan cel Mare”

Dinamo a obținut semnătura portarului Cristian Bălgrădean, de la
UTA , și a realizat astfel al doilea transfer al verii după cel al
brazilianului Helder, anunță www.liga2.ro.

În vârstă de 22 de ani, Bălgrădean a avut un sezon bun la UTA și
chiar a fost convocat la trialul organizat de selecționerul Răzvan
Lucescu la finalul anului trecut. A mai evoluat la Minerul Lupeni,
FC Brașov și Liberty Salonta.

Alături de Bălgrădean, la București a ajuns și „vârful” George
Țucudean, aflat de asemenea în tratative avansate cu gruparea din
„Ștefan cel Mare”. Cei doi au ratat antrenamentul de astăzi al UTA,
staff-ul tehnic al divizionarei secunde nefiind pus în temă cu
ultimele „mișcări de trupe”.

E de așteptat ca Dinamo să mai aducă cel puțin un portar în
această vară, în condițiile în care Ioan Andone consideră că acest
post e cel mai slab acoperit. Principalii vizați pentru un transfer
sunt Costel Pantilimon și Răzvan Stanca.

Publicat: 04 06. 2010, 18:32
Actualizat: 04 06. 2010, 19:06