Marius Alexe este foarte aproape de un transfer în China. Tianjin Teda este echipa care s-a arătat interesată de serviciile atacantului dinamovist
Dinamo cumpără jucători, dar în același timp lucrează și la capitolul „plecări”. Marius Alexe este principala marfă de export a „câinilor” în această iarnă. Atacantul a revenit la Dinamo în această vară, după o perioadă mai puțin reușită la Sassuolo, dar este hotărât să plece la prima ofertă serioasă. Tocmai din acest motiv, șefii lui Dinamo sunt dispuși să asculte orice interes venit pentru atacant.
Iar acest interes a venit pentru Alexe. Tianjin Teja este clubul care s-a arătat dispusă să îl cumpere pe atacantul lui Dinamo, suma de transfer ridicându-se la 1.000.000 de euro.
2 milioane de euro este cota de piață a atacantului dinamovist, conform transfermarkt.com
I-au adus deja înlocuitori
Posibila plecare a lui Alexe a fost principalul motiv pentru care Dinamo s-a orientat către fotbaliști de profil ofensiv. Marius Niculae, Gicu Grozav sau Henrique sunt oamenii care în viziunea celor care conduc clubul îl pot înlocui în acest moment pe Alexe. „Mi-ar plăcea să mă întorc în Serie A, dar nu depinde doar de mine. Cred că în Italia este cel mai frumos campionat și mă uit cu plăcere la meciurile de acolo. În vară au fost negocieri cu cîteva echipe din Cipru, dar nu știu nimic sigur. Însă, dacă vine o ofertă acum, aș pleca, dar nu m-aș duce niciodată la Steaua„, a spus Alexe pentru gsp.ro.
12 meciuri în Liga 1 a jucat Alexe în acest tur de campionat, reușind patru goluri și cinci pase decisive
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER