Chiar dacă se află pentru prima dată ca antrenor principal în Liga I, Gabi Balint nu se teme de această "aventură". A preluat o echipă care virtual este campioană de toamnă și speră ca la finalul sezonului să scrie istorie și să aducă Cupa și campionatul pe Bega.
Deși e la șase puncte în spatele liderului Dinamo, noul tehnician consideră că trupa din Ștefan cel Mare va face pași greșiți în acest retur de campionat, iar atunci Timișoara va profita.
"Putem realiza eventul. Avem șanse mari. Continuăm în Cupă, iar de Dinamo ne despart doar șase puncte. Dacă Steaua și CFR vorbesc de titlu noi de ce nu am face-o? Ca să nu mai zic de Rapid, care văd că nu au abandonat această pistă. Anul acesta nu există favorite certe. Dinamo va avea probleme în retur, iar eu cred în Timișoara. Va fi un retur foarte disputat. Iancu m-a asigurat că din actualul lot nu va pleca nimeni și așa va fi. Am un lot bun cu care se poate face performanță", a spus Balint, informează Adevărul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER