Dinamo și-a găsit antrenor pentru noul sezon: Negoiță s-a înțeles cu Mulțescu! EXCLUSIV: Cu cine va lucra
Ionuț Negoiță a rezolvat astăzi problema tehnicianului lui Dinamo pentru viitorul sezon, iar Gigi Mulțescu este foarte aproape de a deveni noul antrenor al „câinilor”.
După despărțirea de Cornel Țălnar, „câinii” au intrat în negocieri cu Petre Grigoraș și Tibor Selymes, însă cei doi au refuzat propunerile făcute de conducerea lui Dinamo, iar oficialii din „Groapă ” s-au văzut nevoiți să se reorienteze.
Contract pe un an
Negoiță s-a înțeles astăzi verbal cu Gigi Mulțescu, iar cele două părți au ajuns la un acord în privința unui contract pe un an, cu posibilitate de prelungire. Mai lipsește doar ca Mulțescu să-și pună semnătura pe acte, dar totul pare o simplă formalitate.
Mulțescu îi va avea ca secunzi la Dinamo pe Yuksel Yesilova și Daniel Timofte, in timp ce antrenor cu portarii va fi chiar fiul tehnicianului de 61 de ani, Cătălin Mulțescu.
Mulțescu a confirmat că s-a înțeles cu Ionuț Negoiță și a declarat că urmează să semneze contractul cu Dinamo cel mai târziu în cursul zilei de mâine.
„În principiu ne-am înțeles și, în mod normal, nimic nu ne mai poate opri să semnăm contractul. Acest lucuru se va întâmpla cel mai probabil în această seară sau mâine dimineață.
Negocierile au durat o singură zi, la mine nu a fost nicio problemă pentru că îmi doresc mult să o antrenez pe Dinamo. Obiectivul va fi locurile 1-5 până în iarnă și 1-4 până la finalul campionatului.
În principiu sunt mulțumit de lotul pe care îl avem, dar mă voi consulta și asupra listei cu jucători pe care cei de aici îi au în vedere. Imediat ce voi semna contractul voi începe treaba și chiar vreau să îi văd pe câțiva dintre aceștia la lucru.
În principiu, staff-ul meu va fi compus din Daniel Timofte – antrenor secund, Yuksel Yesilova – preparator fizic și Cătălin Mulțescu – antrenor cu portarii„, a declarat Gigi Mulțescu, la finalul negocierilor cu Negoiță.
Informația a fost confirmată și de președintele Constantin Anghelache, pentru Mediafax.
„Ne-am înțeles, de ce să nu înțelegem, ce suntem turci? El doar a lucrat în Turcia. Mulțescu a semnat un contract pe un an cu opțiune de prelungire pentru încă unul„, a spus Anghelache.
Un adevărat simbol al clubului, Mulțescu a evoluat ca jucător timp de șase în Ștefan cel Mare, cucerind 3 titluri de campion (1982, 1983, 1984) și două Cupe ale României (1982, 1984).
Ca antrenor, și-a început cariera tot pe banca lui Dinamo, în sezonul 1990-1991. Ulterior, a revenit în Ștefan cel Mare în 2008, pentru jumătate de sezon.
Cariera sa de antrenor a fost marcată de două caracteristi importante: stilul ofensiv pe care l-a imprimat echipelor pe care le-a pregătit, dar și inconstanța (a antrenat nu mai puțin de 26 de echipe).
Selymes a plecat în spațiul ex-sovietic la negocieri
Aflat până ieri în pole position pentru preluarea postului de „principal” la Dinamo, Tibor Selymes s-a săturat să mai aștepte o ofertă avantajoasă din partea oficialilor din „Groapă”, iar astăzi a sistat negocierile. Mai mult, conform surselor ProSport, fostul fundaș al naționalei a primit o ofertă avantajoasă din spațiul ex-sovietic, iar astăzi a plecat din țară pentru negocieri, însoțit fiind de impresara Anamaria Prodan.