Dinamo București va juca în verde la meciurile din deplasare. „Câinii” și-au prezentat oficial noul echipament, înainte de meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
După ce la meciul trecut de pe teren propriu, 0-1 cu Universitatea Craiova, a evoluat într-un nou echipament, Dinamo se va prezenta la meciul cu Sepsi într-o culoare inedită.
„Câinii” au renunțat la negru și vor juca în verde la meciurile din deplasare. Dinamo a prezentat oficial noile echipamente pe rețelele sociale.
„Dinamo București va evolua la Sf. Gheorghe în echipamentul de deplasare, de culoare verde, creat de partenerul tehnic Macron pentru sezonul competițional 2020-2021”, se arată pe pagina oficială de Facebook a lui Dinamo.
Dinamo în verde la Sf. Gheorghe Dinamo București va evolua la Sf. Gheorghe în echipamentul de deplasare, de culoare… Publicată de FC DINAMO BUCURESTI pe Vineri, 23 octombrie 2020
Dinamo în verde la Sf. Gheorghe
Dinamo București va evolua la Sf. Gheorghe în echipamentul de deplasare, de culoare…
Publicată de FC DINAMO BUCURESTI pe Vineri, 23 octombrie 2020
„Eu am venit la Dinamo pentru că mi s-a prezentat un proiect solid din toate punctele de vedere. Ca jucători, am adus cam tot ce ne-am dorit să aducem. Există o neliniște la nivel administrativ, pentru că nu s-au pus bazele noului Consiliu de Administrație, nu s-au pus bazele pentru o nouă structură.
Nu s-au făcut acele plăți care trebuiau să se facă până acum… există o neliniște din partea tuturor la acest nivel. Sunt speranțe că în cel mai scurt timp se vor regla aceste lucruri, iar atunci putem să vorbim despre acest grandios proiect de la Dinamo. Și eu sunt neliniștit, pentru că lucrurile întârzie să șe așeze.
Există o neliniște, dar în același timp am încredere că acest proiect este cel care mi s-a prezentat și că vom putea să facem o echipă mare. În fiecare zi vorbesc cu patronul, îmi transmite liniște. Mi-a spus că toate problemele se vor rezolva”, a spus Contra, la conferința de presă premergătoare meciului Sepsi Sfântu Gheorghe – Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER