Dinamo și Rapid deschid drumul dezastrului:** „O să fim excluși cu toții din cupele europene!” ‘Apocalipsa’ lui Mitică:

UEFA a anunțat că Dinamo și Rapid ar putea fi excluse din cupele europene dacă nu fac dovada că și-au plătit datoriile. Mitică Dragomir dă vina pe instanțele din România și spune că se poate ajunge la situația în care toate echipele să fie excluse din Europa.

„Este bine că s-a întâmplat asta, ca să vadă și instanțele românești că nu se pot juca cu FIFA și UEFA. O să ajungem să fim excluși din cupele europene din cauza deciziilor luate de instanțele din România, cum am spus de la început. Nu va mai stâpâni nimeni fotbalul din România”,
a declarat Dragomir la Sport.ro.

Dragomir, despre intrarea în insolvență a Rapidului și situația de la Dinamo

„Eu cred că insolvența o va ajuta pe Rapid. Am vorbit cu domnul Badea și m-a asigurat că nu se pune problema ca Dinamo să intre în insolvență și va avea grijă ca lucrurile să reintre în normal. Negoiță poate să conducă singur Dinamo, dar n-are cum, pentru că Nicolae Badea nu va renunța niciodată la club”, a mai spus Dragomir.


UEFA a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că grupările Rapid și Dinamo vor fi excluse trei sezoane din cupele europene dacă nu vor dovedi până la 31 martie că și-au plătit datoriile.

Conform uefa.com, a doua cameră a Instanței de Control Financiar (CFCB) a luat următoarele decizii în cazul grupărilor FC Rapid și Dinamo, în urma unei ședințe ce a avut loc la Nyon:

„FC Rapid București: Clubul este exclus din cupele europene pentru care se va califica în următoarele trei sezoane (2013/14, 2014/15, 2015/16), dacă nu dovedește că până la 31 martie 2013 a plătit restanțele stabilite anterior de Camera de Investigație a CFCB și a achitat orice sumă amânată în scris toamna, înainte de 31 martie 2013, și că a reglat orice datorie de până la 31 decembrie 2012, care va avea scadența înainte de 31 martie 2013, conform articolelor 49 și 50 ale Regulamentului de Licențiere a Cluburilor și de Fair Play Financiar. De asemenea, FC Rapid București a fost amendat cu 100.000 de euro. Primele suspendate la 11 septembrie 2012, ca măsură de siguranță, vor fi eliberate.

FC Dinamo București: Clubul este exclus din cupele europene pentru care se va califica în următoarele trei sezoane (2013/14, 2014/15, 2015/16), dacă nu dovedește că până la 31 martie 2013 a plătit restanțele stabilite anterior de Camera de Investigație a CFCB și a achitat orice sumă amânată în scris toamna, înainte de 31 martie 2013, și că a reglat orice datorie de până la 31 decembrie 2012, care va avea scadența înainte de 31 martie 2013, conform articolelor 49 și 50 ale Regulamentului de Licențiere a Cluburilor și de Fair Play Financiar. De asemenea, FC Dinamo București a fost amendat cu 100.000 de euro. Primele suspendate la 11 septembrie 2012, ca măsură de siguranță, vor fi eliberate”.

La 30 noiembrie, UEFA a decis ridicarea suspendării primelor pentru competițiile europene în sezonul 2012/2013 în cazul a 16 cluburi, între care și FC Vaslui, procedurile continuând în cazul altor grupări, printre care și Rapid și Dinamo. Forul a decis atunci trimiterea cazurilor grupărilor HNK Hajduk Split (Croația), NK Osijek (Croația), Málaga CF (Spania), FC Rapid București (România), FC Dinamo București (România), FK Partizan (Serbia) și FK Vojvodina (Serbia) la a doua cameră a Instanței de Control Financiar.

UEFA anunțase, la 11 septembrie, înghețarea primelor pentru competițiile europene în sezonul 2012/2013 pentru 23 de cluburi, între care și Dinamo, FC Vaslui și Rapid, din cauza întârzierii plăților, aceasta fiind prima măsură a fair-play-ului financiar.

Publicat: 21 12. 2012, 17:44
Actualizat: 21 12. 2012, 18:08