Dinamo și Steaua, război pentru noul talent al Timișoarei. Becali: „M-am interesat de el. L-am pus și pe Meme să vadă dacă putem rezolva ceva”

Cele două rivale eterne, Steaua și Dinamo, extind tatonările reciproce și în afara terenului, mai exact pe piața transferurilor. Ovidiu Popescu, mijlocașul de 22 ani de la Poli Timișoara, este subiectul luptei de la distanță dintre cele două cluburi din București.

Gigi Becali, finanțatorul Stelei, a declarat public că există un interes pentru jucătorul de la echipa bănățeană, și a susținut că a vorbit cu Mihai Stoica, directorul sportiv al fostei campioane, pentru a se interesa de situația jucătorului: „M-am interesat de el acum câteva luni. Știu că acum e accidentat, dar l-am pus pe Meme să vadă dacă putem rezolva ceva”, a declarat Becali pentru DigiSport.

De asemenea, interesul celor de la Dinamo este cunoscut, în ceea ce îl privește pe Popescu, echipa din Ștefan cel Mare punându-l pe mijlocașul ofensiv, alături de colegii Claudiu Belu și Cristi Bărbuț, pe lista achizițiilor pentru această vară.

Ovidiu Popescu are 27 de apariții pentru Poli Timișoara în acest sezon, sezon în care a marcat două goluri și a oferit o pasă de gol. Interesul Stelei este unul repetat, după ce Mirel Rădoi a vrut să îl transfere pe Popescu în perioada în care a antrenat la Steaua.


Articol scris de Valentin Gherga

Publicat: 18 05. 2016, 21:42
Actualizat: 18 05. 2016, 21:43