Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că derbiul Dinamo – Steaua, din etapa a XXXIII-a a Ligii I, este un clasic al României înainte de a fi un meci decisiv pentru soarta titlului, care depinde întâi de rezultatul partidei CFR Cluj – Gloria Bistrița.
"Duminică se joacă un clasic al României, Dinamo – Steaua este ca un Inter – Milan, ca un Roma – Lazio, ca un Real Madrid – Valencia sau Real Madrid – Barcelona. Are o dublă miză, dar știe cineva sigur dacă CFR câștigă cu Gloria Bistrița? Până atunci, vorbim degeaba, se pune prea mult accentul că meciul Dinamo – Steaua va decide campionatul, dar noi nu știm ce face CFR în următoarele două meciuri", a spus Ilie.
Adrian Ilie a explicat care ar fi atuurile Stelei în confruntarea cu Dinamo. "Un atu este jocul bun și rezultatele obținute în acest retur, plus miza, noi jucăm pentru câștigarea titlului, ei nu. Steaua este obișnuită cu astfel de finaluri de campionat și asta dovedește că are jucători foarte puternici. Nu știu dacă în fotbal îți poate garanta cineva că dacă te aperi termini 0-0. Nu contează cu câți atacanți joci, ci câți jucători aduci în careul advers pe faza ofensivă. Nu știu tactica, depinde și de jucătorii care vor fi în teren, de momentele meciului. Dacă jucătorii o să simtă că o pot domina pe Dinamo, o să o facă, doar n-o să stea să aștepte. Nu vreau să vorbesc despre o nedorită înfrângere, dar poate pierde CFR-ul", a comentat managerul FC Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER