Dinamo încearcă din răsputeri să transfere în această iarnă, pentru a spera la salvarea de la retrogradare. Flavius Stoican va testa în meciul amical cu Farul un jucător „rezervă” în echipa Faimoșilor, de la Survivor România 2022.
Alin Buleică (30 de ani) dă probe la Dinamo în aceste zile, iar un răspuns final va primi din partea conducerii după ce va fi utilizat în partida de pregătire de la Constanța, programată astăzi, la orele 18:00.
În cazul unui verdict afirmativ, mijlocașul de bandă dreapta va trebui să cântărească foarte bine dacă va semna sau nu cu formația din „Ștefan cel Mare”, penultima în Liga 1 în acest moment.
Alin Buleică se află și pe lista show-ului Survivor, de la ProTV, pentru a intra în echipa Faimoșilor pe parcursul concursului, dacă unul dintre participanți suferă o accidentare sau nu mai poate continua competiția din motive obiective, anunță Fanatik.
Ultima dată la Viitorul Târgu Jiu, din Liga 2, fotbalistul care a reușit cele mai bune evoluții la Pandurii încearcă acum să-și relanseze cariera în fotbal sau să înceapă una nouă, în televiziune.
Dinamo i-a transferat până acum pe Marius Tomozei, Răzvan Patriche, Igor Jovanovic. De asemenea, mijlocașul Balthazar Pierret, ultima dată la US Bolougne din liga a treia franceză, ar putea fi anunțat oficial în aceste zile.
Robert Niță, fost atacant la Rapid, va concura și el în show-ul difuzat de ProTV, începând cu 16 ianuarie. Din echipa Faimoșilor de la Survivor România 2022 mai fac parte nume precum CRBL, Andreea Tonciu, Tj Miles, Otilia Billionera, Emil Rengle, Xonia, Cătălin Zmărăndescu, Roxana Ciuhulescu, Robert Niță, Laura Giurcanu, Radu Itu și Elena Chiriac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER