O dată în plus, conducătorii de la Dinamo anunță refacerea din temelii a arenei construite acum peste 50 de ani. Elisabeta Lipă, comandantul Clubului Sportiv, a declarat că lucrurile se vor pune, în sfârșit, în mișcare.
Elisabeta Lipă a anunțat că proiectul construcției noii arene se va demara în acest an, pentru a face loc unei noi arene de 25-30 de mii de locuri.
„Proiectul se află în faza de început. Dar, ca orice început, este greu. Important este să perseverezi, să nu renunți și în 2020 să ne putem bucura împreună de un stadion de care să fim mândri, echipele gazde, oaspete, să-și desfășoare activitatea și, nu în ultimul rând, echipele noastre. Dacă ai echipa pe teren și stadionul este gol, parcă n-ai nicio tragere de inimă. Dar și publicul bucureștean ar veni altfel, ar da o altă importanță meciului, dacă ar avea condiții civilizate, decente, în care să vizioneze un meci de fotbal. Am cerut un stadion între 25.000 și 30.000 de locuri.
Dacă ai o echipă bună, la câți locuitori are Bucureștiului și la câți fani bucureșteni are echipa, cu siguranță numărul este rezonabil. Dar aici depinde de valoarea echipei, de ce doresc bucureștenii să vizioneze în acel moment. Eu îmi doresc din tot sufletul să iasă într-un număr cât mai mare la diverse activități sportive. Noi avem o sală polivalentă, frumoasă, aerisită, vii cu plăcere și dacă ai și ce să vezi cu siguranță ai altă tragere de inimă să vii să susții echipa”, a declarat Lipă pentru Digi Sport.
Una dentru condițiile ca România să poată găzdui meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 prevede reabilitarea stadioanelor Rapid, Dinamo, Ghencea, dar și modernizarea Arenei Naționale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER