Dinamo va mai aduce doi jucători! Ionuț Negoiță: „Un fundaș stânga și un portar!” Bălgrădean va fi lăsat să se transfere
Ionuț Negoiță s-a deplasat în Poiana Brașov, pentru a urmări rezultatele campaniei de transferuri din această vară. Acționarul dinamovist s-a declarat mulțumit de ce a văzut și este convins că jucătorii aduși vor confirma, chiar dacă cei mai mulți au venit pe sume mici sau gratis.
„Tocmai ce am venit să-i văd, am înțeles că se descurcă bine băieții. Sper să se vadă rezultatele muncii noastre de câteva luni. Este treaba domnului Mulțescu să-i antreneze. Fac trei antrenamente pe zi? Este meseria lor, sunt profesioniștii 100% din toate punctele de vedere.
Vom face o surpriză mare în sezonul viitor. Deși s-a spus că am adus jucători liberi, vom face o surpriză. Vor fi plătiți pentru performanță. Au fost aleși după sprânceană și vor confirma„, a declarat Ionuț Negoiță.
Omul de afaceri susține că Dinamo aproape că și-a încheiat campania de achiziții, însă mai are nevoie de doi jucători. Negoiță caută un înlocuitor pentru Bălgrădean, care este cu gândul la un transfer:
„Mai avem unul-două posturi pe care trebuie să le acoperim. Unul de fundaș stânga, unul de portar, în cazul în care Bălgrădean va pleca. Din câte știu, Bălgrădean și-a manifestat dorința de a pleca. Sunt discuții concrete, dar nimic oficial. Sunt mulți jucători tineri care sunt demult la Dinamo, vor să schimbe și ei campionatul, pe salarii mai mari, îi înțeleg, dar trebuie să vină cu oferte concrete„, a mai spus Negoiță.
Întrebat despre faptul că Dinamo a ratat participarea în cupele europene în acest an, Negoiță a declarat că echipa nu era pregătită pentru o asemenea competiție: „Nu aveam lotul complet și nu avea rost să ne îmbătăm cu apă rece, cum am făcut în alți ani. Acum putem să ne antrenăm în liniște și veți vedea rezultatele în sezonul următor”.