DINAMO VINDE TOT! Zicu și Cristea pot pleca pentru 800.000 € fiecare!

Victor Becali a obținut hârtii de transfer pentru Zicu și
„Prinț”. Valoarea: 800.000 de euro de fiecare

Cristi Borcea s-a ținut de cuvânt după ce a anunțat în repetate
rânduri că mai mulți jucători nu vor mai evolua din sezonul viitor
în „Groapă” și deja au apărut primele mișcări în acest sens: Adrian
Cristea și Ianis Zicu au primit dezlegări de la club, prin care pot
să-și caute echipă pentru 800.000 de euro fiecare.

După ce au fost implicați în scandalul „Microbuzul”, iar evoluțiile
lor de pe teren au fost mult sub așteptări, „Prințul” și Zicu au
primit zilele trecute hârtii prin care se pot transfera la o altă
echipă. Surse din cadrul clubului din „Ștefan cel Mare” au
dezvăluit că negocierile s-au purtat prin impresarul fotbaliștilor,
Victor Becali, care s-a prezentat la biroul lui Borcea și a cerut
dezlegări pentru jucători, iar suma pe care Dinamo urmează să o
primească este de 800.000 de euro pentru fiecare. Nu este prima
dată când cei doi mijlocași sunt în căutarea unui transfer, același
scenariu având loc și în iarnă, numai că, până la urmă, cei doi au
rămas tot în „Ștefan cel Mare”. Singura doleanță a președintelui
executiv este ca cei doi jucători dinamoviști să nu fie transferați
la rivalele din țară.

Publicat: 19 05. 2010, 08:20
Actualizat: 19 05. 2010, 08:29