Abia instalat la Dinamo, Ioan Andone a renunțat la zilele de vacanță și își concentrează activitatea pe întărirea echipei. Antrenorul a făcut deja primele mutări în acest sens și, după ce i-a propus un contract lui Viorel Nicoară de la Pandurii s-a orientat către un alt jucător cu experiență. Nigerianul Christian Obodo este ținta lui Andone, antrenor care l-a urmărit pe mijlocaș în meciul pe care Concordia Chiajna l-a câștigat cu 1-0 la Ploiești, cu Petrolul.
Obodo este una dintre țintele lui Dinamo și pentru că nigerianul este la un nivel salarial pe care Ionuț Negoiță și-l poate permite în acest moment. Ajuns la 31 de ani, mijlocașul are un CV impresionant: a jucat aproape 200 de meciuri în Serie A majoritatea pentru Udinese. A mai evoluat la Perugia, Fiorentina, Lecce și Torino.
Obodo poate să fie o achiziție importantă și pentru pregătirea participării în cupele europene. Mijlocașul vine cu o experiență importantă în Liga Campionilor, acolo unde a jucat toate cele șase meciuri pe care Udinese le-a avut în sezonul 2005/2006 în faza grupelor. În total, Obodo are 25 de partide europene, timp în care a marcat un gol și a dat două pase de gol.
17 meciuri în toate competițiile a jucat Obodo pentru Chiajna de la transferul său din această iarnă. Mijlocașul a reușit să marcheze cinci goluri și a oferit o pasă de gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER