În pline negocieri în vederea prelungirii contractului cu Cosmin Contra, Dinamo încearcă să-i pună la dispoziție și un lot cât mai competitiv în vederea unui atac la titlul Ligii 1, din sezonul următor.
Astfel, oficialii dinamoviști se gândesc încă de pe acum la lotul pe care Contra îl va avea la dispoziție, în cazul în care acesta își va prelungi contractul, și au luat legătura cu al treilea cel mai bun marcator al campionatului.
Conform DigiSport, Cristi Bud, jucătorul uitat pe bancă la CFR Cluj, este principala țintă a „câinilor”, din vară, iar oficialii ar fi început deja tatonările pentru semnătura atacantului cu 11 goluri, în actuala stagiune a Ligii 1.
„Chiar nu știu de ce nu joc, dar nu cred că există altundeva în lume să fii golgheter ul echipei, cu 11 goluri și următorul după tine să fie cu 5 și să nu joci. Am oferte și de la echipe din afară și din țară, dar încă nu mă grăbesc. Vreau să iau cea mai bună decizie pentru mine”, a declarat Bud pentru ProSport, în urmă cu câteva zile.
Dacă mutarea se va concretiza, Bud va da peste o concurență puternică șa Dinamo. Nemec este al doilea golgheter al campionatului, cu 11 goluri, după Azdren Llullaku, în timp ce Rivaldinho tocmai a marcat primul gol și traversează o perioadă bună, din punct de vedere al evoluțiilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER