Chiar dacă cedarea lui Cristea la „U” Cluj a „stins” o datorie pe care „câinii” o aveau față de Florian Walter, dinamoviștii sunt nevoiți acum să găsească o metodă pentru a „fenta” plata procentului pe care Poli Iași îl deținea din drepturile federative ale mijlocașului. Dinamo e în corzi din punct de vedere financiar, astfel că orice leu a devenit important în „Ștefan cel Mare”. La începutul săptămânii, șefii roș-albi au reușit să mai achite o restanță. Aceștia l-au transferat pe Adrian Cristea la „U” Cluj în contul unei datorii de 1,5 milioane de euro pe care o aveau față de Florian Walter. Problema este că 50% din această sumă, 750.000 de euro, ar trebui să ajungă în contul lui Poli Iași, dar „câinii” speră să păstreze acești bani și s-au gândit și cum ar trebui să facă. Practic, conducerea din „Ștefan cel Mare” a hotărât că, din moment ce moldovenii dețineau jumătate din drepturile pentru Adrian Cristea, aceștia ar trebui să fie responsabili și pentru jumătate din obligațiile pe care acesta le provoca. Și benzina cu care s-a plimbat bianca se ia în calcul
Astfel, „câinii” au de gând să trimită la Iași o megafactură care să conțină absolut toate cheltuielile făcute în cei șase ani petrecuți de Cristea la Dinamo. Aceasta va conține inclusiv contravaloarea carburantului consumat de mașina fotbalistului sau facturile de la hotelurile în care alb-roșiii s-au cantonat la meciuri sau în stagiile de pregătire. Oricum, pentru moldoveni situația este dificilă, ei aflându-se acum în insolvență. Ieșenii așteaptă acum ca statul să desemneze un administrator care să reorganizeze societatea aflată la conducerea clubului de fotbal, acesta urmând să se ocupe și de problema ridicată de transferul lui Cristea la Cluj. 750 de mii de euro ar trebui să intre în mod normal în contul Politehnicii Iași
6 sezoane a evoluat Adrian Cristea pentru formația din „Ștefan cel Mare”, timp în care a reușit să câștige un titlu de campion al României, în sezonul 2006-2007probleme
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER