Dinamo vrea să-i transfere pe Salim Tuama și Papa Malick
Dinamo e decimată de accidentări, și înaintea fiecărei etape „Puriul” se chinuie să alcătuiască un prim „11″. Pentru a evita această situație și în retur s-au început deja căutările pe piața transferurilor.
Una dintre prioritățile alb-roșiilor este postul de închizător, acolo unde Ropotan este titular. Însă celălalt jucător de profil, Diakite, va pleca în această iarnă, mai ales după ce a fost criticat de Vasile Turcu în urma înfrângerii cu CFR. Înlocuitorul pare a fi Papa Malick. Senegalezul a evoluat ultima dată la FC Basel, iar în prezent este liber de contract. În vară a fost aproape de a ajunge în „Ștefan cel Mare”, însă dorea un salariu de 250.000 de euro, sumă neacceptată de către șefi. Poate evolua și ca fundaș central, dar nu posedă un joc aerian bun. Acum este dispus să mai renunțe la pretenții și în iarnă va veni la negocieri.
Ajutați de Loți
Al doilea pe lista de transferuri este Salim Tuama. Israelianul este mijlocaș stânga, zona unde activează în prezent Boștină. Jucătorul se află sub contract cu Standard Liege, dar poate fi cedat sub formă de împrumut la Dinamo, mai ales că Loți Bölöni are o relație bună cu Cornel Dinu. În ultimul timp, Tuama a pierdut postul de titular. „Câinii” ar trebui să-i plătească doar salariul, cifrat undeva în jurul a 200.000 de euro.
„Câiniiâ€Â, la autografe
Astăzi, la ora 18:30, Ianis Zicu, Gabriel Boştină şi Adrian Ropotan vor fi prezenÅ£i la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Capitală pentru a premia câştigătorii concursului de creaÅ£ie publicitară, în timp ce la ora 22:00, Marius Niculae va merge la magazinul Diverta de pe bulevardul Magheru pentru a fi prezent la lansarea noii versiuni a jocului Warcraft.
Frații Negoiță, la Inter Gaz
După lungi discuții cu italianul Roberto Tortora, patronul clubului Inter Gaz, frații Negoiță vor să demareze preluarea întregii baze sportive de la Popești Leordeni. „Într-adevăr, am fost contactat de mai mulți patroni din fotbal, dar am dat curs celor de la Inter Gaz, unde am fost și am văzut baza sportivă de acolo, dar încă nu sunt decis 100% să achiziționez clubul”, a declarat Ionuț Negoiță.
3 goluri a înscris Salim Tuama pentru Standard Liege în acest an
2 reușite are Papa Malick pentru FC Basel, în 79 de meciuri jucate