Dinamo vrea să transfere trei jucători de la ACS Poli. Care sunt cele trei ținte ale „câinilor”
La capătul unui sezon al contrastelor, în care s-a clasat pe un loc de cupă europeană, dar pe care l-a terminat cu ratarea unui obiectiv – câștigarea Cupei României – Dinamo pregătește strategia pentru stagiunea următoare, iar planurile lui Ionuț Negoiță nu par să includă nici de această dată cheltuirea unor sume foarte mari în schimbul fotbaliștilor.
Chiar dacă situația lui Mircea Rednic nu e clară, actualul antrenor fiind nevoit să discute din nou cu patronul din Ștefan cel Mare, Dinamo își creionează deja lotul pentru sezonul viitor. Astfel, Digi Sport scrie că echipa din Ștefan cel Mare e interesată de trei jucători de la ACS Poli Timișoara, formația care are mari șanse să evolueze în Liga 2 în sezonul viitor.
Este vorba despre Claudiu Belu (22 de ani), Ovidiu Popescu (22 de ani) și Cristi Bărbuț (21 de ani), jucători care au făcut parte în mod constant din primul unsprezece al bănățenilor în acest sezon. Cei trei sunt cotați, în total, la 1,4 milioane de euro (Belu – 650.000, Popescu – 350.000 și Bărbuț – 400.000), dar oficialii lui Dinamo speră că situația grea financiară de pe Bega i-ar putea face pe conducătorii lui ACS să renunțe la cei trei jucători în schimbul unei sume ceva mai mici.