Dinamoviștii sunt acuzați de neprofesionalism de către oficialii Legiei Varșovia, în cazul negocierilor pentru Deian Sorescu. Cele două formații s-au aflat în discuții mai multe săptămâni, iar după o serie de renegocieri, se părea ca s-a ajuns la un numitor comun.
Cel puțin așa credeau polonezii! Dinamoviștii s-au sucit în ultimul moment și au refuzat și ultima ofertă propusă. Nu se cunoaște motivul, însă gestul a lăsat un gust amar conducătorilor de la Legia Varșovia.
Campioana Poloniei avea mare nevoie de Deian Sorescu, mai ales pentru postul de fundaș dreapta, acolo unde era vulnerabilă. L-a vândut, în vară, pe titularul postului – Josip Juranovic la Celtic – pentru 3 milioane de euro.
Patronul Legia Varșovia – Dariusz Mioduski a recunoscut în presa din țara sa că unica țintă a echipei sale, în această vară, a fost fotbalistul român Deian Sorescu. Transferul nu s-ar fi realizat din cauza lipsei de profesionalism arătată de români.
„Am avut un anumit buget pregătit. Am avut o prioritate… Szysz? Nu. A fost Deian Sorescu, dar românii s-au dovedit complet frivoli, deși le-am acceptat toate cerințele”, a spus Mioduski, potrivit TVP Sport.
Nu mai este niciun secret că Dinamo are urgentă nevoie de bani! Conform celui care a intermediat acest transfer, Cristian Cernodolea, reprezentant al firmei britanice de avocatură McHale, oferta celor de la Legia Varșovia crescuse până la 1,4 milioane de euro, cu tot cu bonusuri. Sumă oferită în ultima zi de transferuri din Polonia, la 31 august. O sumă deloc de neglijat, dar refuzată de Dinamo.
Un lucru este cert – la 31 august nu fusese stabilită masa credală, astfel că nu se putea pune problema vânzării jucătorului pentru nu se știa exact cine are de recuperat bani de pe urma acestei tranzacții.
Administratorul judiciar, care se ocupă de insolvența echipei, a publicat oficial tabelul creditor abia pe 6 septembrie, în ultima zi de transferuri pentru România. Așadar, Dinamo ar mai avea de plătit peste 6,5 milioane de euro. Cei care au de recuperat bani de la Dinamo își pun toate speranțele în vânzarea lui Deian Sorescu.
Dinamo i-a stabilit prețul de vânzare fotbalistului consultând site-ul de specialitate, Transfermarkt.de, unde internaționalul român costă 1,4 milioane de euro. O sumă care se apropie de oferta Legiei Varșovia, conform intermediarului Cristian Cernodolea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER